Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat miercuri, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Vest (ADR) două contracte de finanțare pe fonduri europene.

Este vorba de proiectul pentru reabilitarea energetică a patru clădiri (Corp 1, Corp 2, Corp 4 și Cantină) din cadrul Colegiului Tehnic „Matei Corvin”, în valoare de 11.511.051 lei și de proiectul care vizează reabilitarea energetică a clădirii în care funcționează Primăria Municipiului Hunedoara, în valoare de 3.810.171, 42 lei. Cele două proiecte au fost depuse la ADR Vest în luna octombrie 2017.

„Astăzi am reușit să semnăm încă două contracte pe fonduri europene, din cele 19 proiecte depuse la ADR Vest în ultimul an. Sperăm să semnăm, cât de curând, contractele și pentru celelalte proiecte”, a precizat primarul Dan Bobouțanu.

Cele două proiecte pentru care contractele de finanțare au fost deja semnate sunt: Restaurarea și Valorificarea Durabilă a Patriomoniului Cultural Castelul Corvinilor, în valoare de 21.884.908,73 și Reabilitarea Clădirilor Publice din Municipiul Hunedoara pentru Creșterea Eficienței Energetice – Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, în valoare de 3.796.225 lei.

În ultimul an, Primăria Municipiului Hunedoara a depus la ADR Vest un  număr de 19 proiecte pe fonduri europene, în valoare totală de  306.121.948,30 lei (66,5 milioane de euro).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu         Sprijin din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei la început de an școlar         REACŢII DUPĂ PICHETAREA PREFECTURII. Uzina Mecanică Orăştie, sub control încrucişat. Urmează DNA?         Florin Oancea, alături de elevii deveni         Viorica Dăncilă a deschis anul școlar la Sântamaria Orlea         Constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva au primit o decizie favorabilă în instanță împotriva CNAIR         Prima zi de școală cu DRÄXLMAIER Hunedoara