CJ Hunedoara va direcționa peste două milioane de lei Spitalului Județean și DGASPC Hunedoara

Banii alocați proiectelor finanțate în baza Legii nr. 350/2005 vor fi redirecționați.

Consiliul Județean Hunedoara a anunțat că a decis redirecționarea sumelor alocate în anul 2020 proiectelor finanțate în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Astfel, în ședința ordinară din data de 31 martie 2020, se va propune realocarea fondurilor în sensul sprijinirii luptei împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2. „Concret, suma totală alocată în acest an proiectelor societății civile, în valoare totală de 2.180.000 lei va fi redirecționată după cum urmează: 1.750.000 lei – către Spitalul Județean de Urgență din Deva pentru achiziția de medicamente și echipamente sanitare și de protecție, având în vedere transformarea SJU Deva, prin ordin al prefectului, în unitatea sanitară care va trata pacienții cu boala Covid-19; 250.000 lei – către Spitalul Județean de Urgență din Deva pentru achiziția de paturi pentru pacienți;
180.000 lei – către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru asigurarea necesarului în această perioadă”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tânără anchetată după ce a fugit de la locul accidentului         Accident rutier. Biciclist rănit grav         Tineri trimiși în carantină pentru că nu au respectat măsura izolării         Hoți prinși la Mina Paroșeni         Hunedorean prins cu țigări de contrabandă         556 de hunedoreni vindecați de Covid 19         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         CJ Hunedoara distribuie echipamente de protecție spitalelor suport Covid-19         Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara