CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva

Potrivit Anexei la Hotărârea Parlamentului României pentru încuviințarea Stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, autoritățile publice locale, pentru unitățile sanitare din subordine, exercită atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități în condițiile legii.

În acest context, luni, 25 mai 2020, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara a semnat dispozițiile de eliberare din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Deva a doamnei dr. Bianca Glodean, respectiv din funcția de director medical a domnului dr. Marius Vasile Blendea.

Pentru asigurarea unui management eficient al Spitalului Județean de Urgență din Deva, președintele CJ Hunedoara a semnat dispoziția de numire în funcția de manager interimar a domnului dr. Emil Stoica Mariș. Tot prin dispoziție a fost numit și directorul medical interimar, în persoana domnului dr. Lucian Ștefan Miron.

Conducerea CJ Hunedoara își exprimă încrederea că noua echipă de conducere va asigura un management sănătos la SJU Deva și își reafirmă sprijinul pentru întregul personal medical.

Consiliul Județean Hunedoara

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara