CIVICI CU FAPTA. Tineri voluntari au curăţat de mizerii ,,Dealului 700” din Deva

Liceeni voluntari de la trei unităţi de învăţământ au făcut curăţenie în zona cunoscută sub numele de ,,Dealul 700” din Deva. Acţiunea lor face parte dintr-o campanie de ecologizare mai amplă – ,,Împreună pentru Deva”

 

 

Acţiunea s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute. În aproape trei ore, tinerii au strâns peste 40 de saci cu gunoaie (doze de alumniu, pet-uri, haine, încălţăminte, hârtii, mucuri de țigări). Tinerii au fost sprijiniți de către Primăria Municipiului Deva, care a asigurat logistica necesară: saci menajeri, mănuși și s-a ocupat de transportul sacilor cu deșeuri adunați de voluntari.

Ei sunt, cu adevărat, CIVICII Devei

 

Inițiatorul campaniei a fost Andrei Cosmin Țugmeanu, elev la Colegiul Național ,,Decebal” Deva. Lui i s-au alăturat colegii: Noemi Kasler, Alexandru Cazacu, Alexandru Ștefan, Mihai Pișta, Alexandru Măgherușan, Cristina Tabita Bejinaru, Andreea Roxana Gearbă, Raluca Maria Sgârță (toți elevi ai Colegiului Național ,,Decebal Deva), Sebastian Burlacu (Liceul cu Program Sportiv ,,Cetate”  Deva) și Călin Orșa ( Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva). Voluntarii au dorit să dea o mână de ajutor la ecologizarea oraşului, să demonstreze că le pasă de mediul și de locul în care trăiesc și că sunt dispuși să se implice serios în viața comunității. Ei au fost dezamăgiți că nu li s-au alăturat și alți deveni în campania de curățenie a orașului. Tinerii au însă încredere că mentalitatea oamenilor se va schimba încetul cu încetul, iar la următoarea acțiune  de acest gen, vor fi mai mulți voluntari care doresc să trăiască într-o lume mai curată și mai bună.

 

Premiați de primarul Oancea

 

Pentru spiritul civic de care au dat dovadă, elevii de la cele trei licee devene vor primi diplome de merit din partea Primarului Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea. Edilul își propune să-i premieze pe cei care se implică în acțiuni de voluntariat ce vizează viața și dezvoltarea comunității din care facem cu toții parte.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Ecologizare cu liceenii voluntari în Parcul Dendrologic din Simeria         Un hunedorean, pe podium la Campionatele europene de Karate         Cum arată autostrada Lugoj – Deva, cu o lună înainte de deschidere         Sărbătoare la Mănăstirea Prislop         Accident rutier grav. Șoseaua devastată a Lacului Cinciș face victime         Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit         Tânăr de 17 ani înecat într-o baltă din Orăștie         TALIBANII ECO DATOREAZĂ SCUZE. APM Hunedoara a scos Râul Alb din aşa-zisul „pericol de moarte”         Exponatul lunii iunie 2019 la muzeul din Deva         Lansare de carte Dumitru Constantin Dulcan         Ce despăgubiri poate primi muzeul pentru matrița antică din Sarmizegetusa Regia         Ce s-a întâmplat cu zimbrii din Germania eliberaţi în Munţii Poiana Ruscă