Cine ne deszăpezeşte drumurile naţionale!

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a făcut publică lista firmelor ce se vor ocupa în acest sezon de deszăpezirea autostrăzilor şi a drumurilor naţionale. De asemenea, s-au stabilit şi responsabilii, care pot fi traşi la răspundere dacă nămeţii vor bloca aceste artere principale de circulaţie.

deszapezireVorbim despre contracte generoase, raportat la valorile de anul trecut. Astfel, după încheierea  activităţii de iarnă 2012 – 2013, CNADNR spune că valoarea contractelor a fost de nu mai puţin de 209.420.781 de lei pentru 16.200 de kilometri. Altfel spus, pentru sezonul trecut, deszăpezirea s-a făcut cu 12.927 de

Lei/ km, respectiv  2.938 euro/km . Cum şi iarna se anunţă mai grea, iar costurile au crescut între timp, la finalul acestui sezon se preconizează că şi sumele vor fi mai mari.

Referitor la segmentele de drum naţional şi autostrăzi care tranzitează judeţul Hunedoara, responsabil este Sandu Borbeanu, din partea Secţiei de Drumuri Naţionale Deva, pe lângă cei din partea firmelor care au câştigat licitaţiile pentru deszăpeziri. Astfel, pe Autostrada A1 pe porţiunea Şoimuş – Sebeş va acţiona CCCF Timişoara şi Gecor SRL. Pe DN 66 pe porţiunea de pe teritoriul judeţului Hunedoara de deszăpezire se ocupă SC Eurosped SRL, la fel ca şi pentru DN 66A. Aceeaşi societate comercială trebuie să cureţe de zăpadă şi DN 68, DN 68 A, dar şi DN 7 şi DN 74 şi DN 76.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − zece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara         Prostituție sub amenințarea unei grupări de interlopi din Valea Jiului         S-au publicat rezultatele la Bacalaureat. 9 elevi de nota 10 în județul Hunedoara         Trafic rutier închis temporar pe strada Hărăului         Mineri intoxicați cu fum și gaze toxice în subteranul Minei Livezeni         Cristian Coroiescu, liderul ALDE Călan, candidează la Primăria Călan         Mocănița va circula din nou, în această vară, pe calea ferată îngustă Brad – Crișcior         Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi modernizată         ÎN SPATELE VITRINEI         Ultima zi de plată a impozitelor locale, cu bonificație         Un șofer băut a distrus două mașini         Experiment eșuat sau accident extrem de stupid. Ce le-a spus jandarmilor tânărul găsit după trei zile, legat de un copac, în Parâng         Complexul turistic Cheile Buții a ars într-un incendiu         Modernizarea Casei de Cultură din Orăștie – o poveste fără sfârșit