Chiar dacă îi încetează arestarea preventivă. Libertatea lui Alin Simota este, încă, destul de departe

Omul de afaceri ar putea rămâne după gratii, deoarece este condamnat în alte dosare

arestDupă cinci luni în care a stat după gratii, în arest preventiv, Alin Simota ar putea fi lăsat să se întoarcă acasă. Arestul preventiv ar putea fi înlocuit, însă, cu pedeapsa cu închisoarea în cauzele în care este deja condamnat.

Mai este judecat într-o cauză

Magistraţii de la  Tribunalul Alba analizează, miercuri, cauza în care este judecată încetarea de drept a măsurii preventive în cazul omului de afaceri Alin Simota. La finele lunii septembrie 2014, din cauză că nu a respectat termenii arestului la domiciliu, Alin Simota a fost trimis din nou în spatele gratiilor. Măsura a fost solicitată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a fost admisă de Curtea de Apel Alba Iulia, care a decis arestarea preventivă a acestuia. Măsura a fost prelungită la fiecare exprirare a termenului de 30 de zile şi a fost dispusă în dosarul de evaziune fiscală în care este cercetat Alin Simota şi pentru care, în luna august 2014, la firmele omului de afaceri au fost făcute mai multe percheziţii.

Între timp, însă, Alin Simota a fost condamnat în două dintre dosarele pe care le-a avut pe rolul instanţelor de judecată.În luna decembrie, Judecătoria Deva l-a condamnat la doi ani de închisoare pe Alin Simota, într-un dosar în care a fost acuzat de conflict de interese. Prin aceeaşi sentinţă, magistraţii au interzis afaceristului din Valea Jiului ocuparea unei funcţii de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 10 ani.  La începutul acestei luni, Alin Simota a primit încă un an de închisoare în dosarul de evaziune fiscală care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani. Alin Simota mai este judecat într-un dosar pentru constituirea şi coordonarea unui grup infracţional specializat în acte comise cu violenţă.(Carmen Cosman – Preda)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva         PIAȚA MUNCII. Rata șomajului din județ a crescut         ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Şase ani de funcţionare a CJMSU Hunedoara fără nicio secundă e întrerupere         Castelul Corvinilor a adus venituri de 1,6 milioane de euro         Situația regretabilă remarcată de un istoric, despre salariile polițiștilor locali: „Mi-au trebuit 40 de ani de cercetări şi publicaţii ştiinţifice ca să le ating pragul salarial”         2020, AN ELECTORAL. Ruinele Devei în vizorul Primăriei         Accident pe șoseaua Deva – Hunedoara, produs de un șofer care a adormit la volan         ANIVERSATĂ DE PRIMAR. Sărbătoare mare în familia unei hunedorence de 100 de ani         Sentință în dosarul „baronilor fierului” din Hunedoara