Cetățeni de Onoare (post Mortem) ai comunei Romos

1076

Acordarea titlului „Cetățean de Onoare” se dorește a fi un gest de firească recunoștință, admirație și respect a comunității din comuna Romos față de domnii: Ion Dodu Bălan (critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, profesor universitar), Aurel Nedel (artist plastic). Aurel Răduțiu (eminent istoric, profesor universitar, doctor în științe), Nicolae Stăncioiu (întemeietorul Institutului Inimii din Cluj, profesor universitar, doctor în medicină). Titlul a fost votat de către consilierii locali, pe 10 august 2022, fiind conferit pentru prima dată în comuna Romos, jud. Hunedoara și se acordă persoanelor cu rezultate deosebite în carieră. Înmânarea diplomei „Cetățean de Onoare” al comunei urmează a avea loc în cadrul ceremoniei publice ce avea loc duminică, 14 august ac, organizate de către Primăria și Consiliul local Romos.

Ioan Bălan (pseudonim Ion Dodu Bălan)

Critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, profesor universitar.

S-a născut la 5 octombrie 1929, în satul Vaidei, com. Romos, jud. Hunedoara. Studii liceale la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie şi „Sfântul Sava” din Bucureşti (1941-1949). Studii universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, avându-l ca profesor pe Tudor Vianu (1949-1953).

După absolvirea facultăţii, îşi începe cariera didactică la Universitatea din Bucureşti: asistent (1954-1959), lector (1960-1967), conferenţiar (1967-1972), profesor (din anul 1972) la Catedra de Literatură Universală, apoi la cea de Literatură Română.

Profesor la Universitatea din Bucureşti (1979­1989). Şeful Catedrei de Literatură a Universităţii Bucureşti (1986-1990). Rector al Universităţii din Bucureşti (octombrie 1989 – ianuarie 1990). Predă cursuri de Literatură română contemporană la Secţia Biblioteconomie şi Limbi străine a Universităţii Bucureşti (1991). A fost şeful Catedrei de Limbă şi Literatură Română la

Universitatea „Spiru Haret” şi preşedintele Academiei de Cultură Naţională „Dimitrie Gusti” din Bucureşti. A condus mai mulţi ani un cerc ştiinţific studenţesc, a ţinut lecţii şi seminarii la cursurile de vară de la Sinaia. A participat cu comunicări la sesiunile ştiinţifice ale cadrelor didactice. A fost timp de doi ani secretar de redacţie la „Analele Universităţii Bucureşti”. A participat în diverse comisii de admitere la doctorat, a condus lucrări de doctorat. Debut în revistele „Avântul” şi „Viaţa Românească” (1953).

Redactor la revista „Viaţa Românească” (1953-1958). Debutează editorial, în anul 1955, cu studiul Influenţe folclorice în poezia noastră actuală, o cercetare asupra surselor şi modalităţilor lirice contemporane.

Apare sub îngrijirea sa volumul Literatura populară de Mihai Eminescu, cu care iniţiază colecţia Mioriţa la Ed. Tineretului (1956). Redactor la „Tânărul scriitor” şi redactor-şef adjunct la revista „Luceafărul” (1961-1967).

Lector la Universitatea din Toulouse (Franţa), în perioada 1967-1969. Îşi ia doctoratul cu teza „Viaţa şi opera lui Octavian Goga” (1968).

Vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (1969-1977).

Debutează ca poet cu placheta „Neliniştea fântânii”, lirică de inspiraţie diversă în manieră tradiţională (1978).

A îngrijit, prefaţat şi postfaţat lucrări de folclor, antologii de poezie patriotică, ediţiile O. Goga (1963, 1964, 1965, 1967, 1970, 1972, 1976, 1978, 1980, 1985, 1987, 1989); George Coşbuc (1962, 1964); Ioan Slavici (1963, 1972); Aron Cotruş (1978, 1985); Vasile Alecsandri: Poezii populare (1956, 1960); Mihai Eminescu: Literatura populară (1956); Şt. O. Iosif (1975, 1978) ş.a.

Colaborări: „Ţara”, „Naţiunea”, „Vocea României”, „Tomis”, „Adevărul literar şi artistic”, „Tânărul scriitor”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Astra”, „Flacăra”, „România literară”, „Viaţa Românească”, „Steaua”, „Limba şi literatura română”, „Ramuri”, „Buletinul Societăţii de Ştiinţe Filologice din RPR”, „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, „Pentru patrie”, „Opinia naţională” etc.

În 6 mai, 2018 , Ion Dodu Bălan și-a luat la revedere de la această lumea pe care a trăit-o cu patimă, pe care a slujit-o cu dragoste.

Recunoștințe:

Premiul Academiei Române Bogdan Petriceicu Haşdeu, pentru monografia Octavian Goga (1971);

Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cartea Copilăria unui Icar, o evocare a vieţii lui Aurel Vlaicu (1976);

În anul 1999 ia fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Orăştie.

Referințe:

Autobiografia personalității prezentate;

Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, vol. 1, A-C, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995;

Dicţionar analitic de opere literare româneşti A-D. Coordonare şi revizie ştiinţifică: Ion Pop, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1998;

https://revistacultura.ro/nou/2014/10/istoria-unei-monografii-octavian-goga/

Aurel Nedel

Artist plastic

S-a născut 17 ianuarie 1930, într-o familie de țărani din satul Vaidei, comunal Romos (lângă Orăștie), județul Hunedoara. Urmează cursurile școlii primare de pe lângă Școala Normală de Aplicații, apoi pe cele ale Liceului „Decebal” din Deva. Este remarcat de profesorul de desen, care îl îndeamnă să înceapă să deseneze „după antici” și îi transmite primele noțiuni de Istoria Artei.

În anul 1950 este trimis de părinți la București „să se facă doctor”. La căminul pentru studenți unde poposește, îi cunoaște pe viitorii pictori Traian Brădean și Constantin Blendea, care-l conving să participe alături de ei la cursurile pregătitoare pentru admiterea la Institutul de Arte Plastice.

În perioada 1951-1956 urmează Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, mai întâi la clasa profesorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, apoi la cea a lui Alexandru Ciucurencu, al cărui discipol fervent va rămâne.

Debutează împreună cu Traian Brădean și Ion Nicodim, în 1956 (noiembrie-decembrie), prezentând 20 de picturi și 5 desene în expoziția deschisă la Sala „Kalinderu” din București.

Devine membru al Secției de Pictură a Uniunii Artiștilor Plastici, în anul 1958.

În 1960 participă cu lucrări la Expoziția „Arta plastică românească”, organizată la Berlin, Praga, Bratislava, Minsk și Moscova, iar în 1963 este prezent cu lucrări la „Expoziția tinerilor artiști”, deschisă la Paris. Tot în acest an are prima „Expoziție personală – Aurel Nedel”, cuprinzând 30 de uleiuri și două mozaicuri, la Sala „Onești” din capitală.

În cronicile plastice apărute, sunt remarcate picturile: „Autoportret”, „Peisaj pe Siret”, „Oțelarii”, „Fabrica de ciment”.

În perioada mai-iunie 1968 expune la Sala „Amfora” din București 22 de uleiuri și 10 acuarele, printre care „Peisaj gris”, „Pădure albastră”, „Fructieră”, etc. Cu acest prilej, Petru Comarnescu scria în „Cronica plastică” din 30 mai 1968: „Nedel este un poet al griurilor, brunurilor, galbenurilor foarte nuanțate, pictura lui se caracterizează prin armonii rare, game prețioase, construcții statice, îndelung gândite și muncite, niciodată banale sau lipsite de sensibilitate.”

Participă la expoziția „Arta plastică românească” organizată la Praga. Primește Ordinul „Meritul cultural” – Clasa a IV-a.

Anul 1969 îi aduce noi succese: Este prezent cu lucrări în Expoziția „Pictura contemporană românească”, deschisă la Tel Aviv, Helsinki, …, Rijeka, Titograd.

Împreună cu Constantin Piliuță, Mihai Bandac, C. Baciu și C. Foamete, deschide o expoziție la Galeria „Apollo” din București. Aurel Nedel prezintă 15 uleiuri, dintre care „Autoportret”, „Cana Verde”, „Natură statică”.

În luna septembrie 1971, împreună cu sculptorul Nicolae Adam, deschide o expoziție la Galeria de Artă din Deva, în care figurează cu 30 de uleiuri.

În 1972 este unul dintre cei „Nouă pictori români contemporani” ce expun la Freiburg – Germania. În 1973 participă la expoziția „Pictorii țărilor socialiste”, organizată la Szczecin, Ulan Bator, Tinzin, Pekin, Phenian, Philadelphia, și la „Expoziția de pictură și grafică românească” deschisă la Veneția.

În 1974 figurează cu lucrări în Expoziția „Arta plastică românească contemporană”, itinerantă la Moscova, Tunis, Cairo, Bamberg.

În luna mai a aceluiași an, împreună cu sculptorul George Apostu, deschide o expoziție la Galeria „Apollo” din București. Din cele 27 de lucrări, se remarcă: „Dublul portret”, „Case în Bulgaria”, „Bărci la Tuzla”, „Natură statică cu lalele și păpuși”.

În Portugalia (la Lisabona, în 1975) participă la „Expoziția de pictură și grafică contemporană”, apoi la Moscova, Ankara și Berlin, la Expoziția „30 de ani victorioși”.

În 1976 figurează cu lucrări la „Expoziția țărilor socialiste – pictură, sculptură, grafică” de la Praga, și la „Expoziția de artă plastică românească” de la Istambul.

Participă (în 1977) la următoarele expoziții de grup, deschise peste hotare: „30 de ani victorioși”, Moscova; „Pictură și sculptură românească”, Lisabona; „Expoziția contemporană de pictură și desen dedicată centenarului Independenței”, Sofia; „Expoziția de artă românească contemporană”, Berlin și Praga.

În 1979 deschide o expoziție personală la Galeria de Artă din Deva, unde prezintă 22 de uleiuri și 15 guașe, dintre care amintim: „Peisaj în Bărăgan”, „Fructe”, „Toamnă”, „Zile albe”, etc.

Primește premiul III la a II-a ediție a Festivalului Național „Cântarea României”, pentru mozaicul „Bucuria muncii în agricultură”, amplasat pe fațada Casei de Cultură din comuna Malul cu Flori, județul Dâmbovița.

În decembrie 1980, Muzeul Național de Artă al României din București organizează retrospectiva „Aurel Nedel”, cuprinzând 149 de lucrări de pictură și grafică, însoțită de un catalog științific. Comentariile de specialitate din catalog poartă semnăturile profesorilor Dan Grigorescu, Constantin Prut, Alexandru Cebuc.

În anul 1981 participă la „Expoziția anuală a municipiului București”, iar în 1983 figurează cu picturi la „Expoziția aniversară Alba-Iulia”.

În 1987 este prezent la „Salonul de pictură și sculptură Tulcea – Botoșani”.

Perioada 1988-1989 este marcată de participări la expoziții de grup deschise la Galeriile de Artă din Focșani, Deva, București.

În 1992, la Galeria „Jean Louis Calderon” din București, se deschide „Expoziția de pictură și acuarelă – Aurel Nedel”.

În 1995 „Expoziție de pictură și grafică – Aurel Nedel” se deschide la Galeria „Jean Louis Calderon” din București. În „Cronicile plastice” apărute, sunt menționate lucrările: „Casă printre pomi”, „Dealurile de sub Țarc”, „Vara la mine acasă”, „Căpițe toamna”, „Amurg”, „Pădure iarna”, etc. În luna iunie a aceluiași an, la Galeria Artistică a Cercului Militar Național din București, este organizată „Expoziția pictorilor Traian Brădean și Aurel Nedel”, în care figurează tablourile: „Casa de la marginea pădurii”, „Clăi cu fân și casă”, „Pădurea”, „Început de toamnă”, „Căpiță”.

În 1996: „Expoziția de pictură – Aurel Nedel”, la Galeria de Artă a Cercului Militar Național din București, pe simeze figurând: „Toamnă în Deltă”, „Râu în Retezat”, „La baltă”, „Cerul”, „Peisaj”.

În anul 1997, maestrul s-a retras în satul său natal Vaidei, din apropierea Orăstiei, departe de lumea agitată din capitală, unde s-a format ca artist si s-a impus cu vigoare în plastica românească. Si-a construit un atelier în curtea casei părintesti în care primea cu multă căldură numerosi oaspeți.

În momentele de răgaz se întreținea afectuos cu nepoata sa, fetița lui Vladimir Neder, fiul său mai mic, pictor deopotrivă, stabilit în Orăstie. Adeseori cei doi artiști lucrau împreună.

În decembrie 1998 are loc „Expoziția pictorilor Aurel Nedel și Vladimir Nedel”, organizată la Galeria Artistică a Cercului Militar Național din București, care se bucură de aprecierile elogioase ale presei de specialitate.

În anul 2000, la Deva, la Galeria „Forma”, participă la expoziția de grup.

În anul 2002, deschide o expoziție de pictură la Galeria „Mircea Zdrenghea” din Orăștie.

În septembrie-octombrie 2003, două noi expoziții personale, la Galeria Artistică a Cercului Militar Național din București și la Galeria „Mircea Zdrenghea” din Orăștie.

În „Cronicile plastice” sunt remarcate lucrările: „Nud verde”, „Nud culcat”, „Câmp cu floarea soarelui”, „Iarna”, „Natură statică cu flori”, „Lingura de lemn”, „Primăvara … toamna”.

2005, pictorii Aurel Nedel și Vladimir Nedel expun din nou împreună, la Galeria Artistică a Cercului Militar Național din București.

2013 luna Octombrie , pictorii Aurel Nedel și Vladimir Nedel expun din nou împreună, în sala expozițională din Orăștie. Tot în 2013. De ăst dat în decembrie maestrul Nedel susține conferința „Despre Frumos” în aceiași sală din Orăștie. Ambele manifestării fiind organizate, diriguite și avându-l ca curator pe Dan Orghici.

Aurel Nedel a trecut în eternitate în satul său natal, Vaidei, pe 19 ianuarie 2014, la vârsta de 84 de ani.

Referințe:

Barbosa, Octavian – „Dicționarul artiștilor români contemporani” – Editura „Meridiane”, București, 1976;

Razba, Maria – „Personalități hunedorene” [Oameni de cultură, artă, știință, tehnică și sport (sec. XV-XX) – Dicționar] – Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara, Deva, 2000; Ediția a II-a revăzută și adăugită. Editura „Emia”, Deva, 2004;

Matache, Maria – NEDEL: Colecția de artă „Postelnicu”, Seria „Pictură contemporană” – Agenția „Antet”, 2009, Tipar: Herris Print, București;

Bălan, Ion Dodu – „In memoriam: Pictorul Aurel Nedel” – În „Almanahul oamenilor de la noi”, Coordonat de Dan Orghici și Petru Romoșan, Editat de Asociația de Presă „Vorba din Ardeal”, Orăștie 2014.

Aurel Răduțiu

Eminent istoric, profesor universitar, doctor în științe

S-a născut pe data de 21 iulie 1936, la Deva. A urmat cursurile Liceului „Decebal” din orașul natal, pe care l-a absolvit în 1954, cu un bacalaureat eminent. S-a înscris, apoi, la cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie din cadrul Universităţii din Cluj pe care le-a finalizat în anul 1960. Reîntors în zona natală a Hunedoarei a profesat ca dascăl stagiar la Liceul Teoretic din Lupeni, dar pentru scurtă perioadă, în anii 1960-1962. Cariera profesională i-a intrat pe un nou făgaș, odată cu angajarea pe post de cercetător la Institutul de Istorie din Cluj, unde își va desfășura activitatea mai bine de trei decenii. Dovadă a aprecierii de care s-a bucurat între colegi a fost și alegerea domniei sale în funcția de director al instituției, la 1 ianuarie 1990, pentru o perioadă de aproape șase ani, până la 30 iunie 1995.

Profesorul și cercetătorul Aurel Răduțiu a fost primul director ales al Institutului de Istorie clujean după perioada încercată a regimului comunist, ceea ce dovedește încrederea și stima colegilor săi care l-au socotit vrednic pentru a ocupa funcția în acele vremuri tulburi, de schimbări și readaptări. În întreaga carieră a apreciat documentul istoric, l-a pus în valoare și l-a socotit punct de pornire în cercetare, astfel încât, în anul 1996, a ales liniștea sălilor de studiu din Arhivele Naționale, Serviciul Județean Cluj, unde a fost încadrat ca inspector de specialitate până în anul 2000, an în care se retrage, la cerere, din activitate.

Autor și coautor al unor lucrări istoriografice fundamentale și studii ce se încadrează cronologic epocii medievale și premoderne din istoria Transilvaniei, Aurel Răduțiu s-a dovedit un veritabil specialist. Preocupările științifice au debutat cu problematica istoriei politice (Ideea de unitate politică la români, apărută în anul 1968), pentru ca apoi aria de cercetare să fie orientată spre istoriografia socială, de la începuturi până la finalul epocii romantice. Cel dintâi op, Incursiuni în istoriografia vieții sociale, a fost tipărit în 1973, urmat curând – în 1975 – de Supplex libellus Valachorum în variantele româneşti de la Schei. Una din temele de referință a fost cea privitoare la originea proprietății asupra pământului și evoluția acesteia în istoria Transilvaniei, subiect de cercetare pe care l-a abordat cu acribie, remarcându-se prin excelente studii ce lămuresc problematica. A adus clarificări exhaustive în ceea ce privește structura socială a societății transilvănene în evul mediu, mișcările sociale, renta feudală ori terminologia țărănească.

Încadrat în colectivul de istorie medievală, a cărui preocupare constantă a fost editarea volumelor de documente privind Transilvania în evul mediu ori documentele latine referitoare la istoria provinciei ardelene, Profesorul a lucrat nemijlocit la numeroase tomuri de documente apărute sub egida Academiei Române, astfel încât îl regăsim ani la rând între autorii seriei Documenta Romaniae Historica, Seria C: Transilvania. În aceeași sferă de realizări notabile și atât de utile cercetării se înscriu și Glosarele de termeni în limba latină (Glosar de termeni şi expresii din documentele latine privind istoria medie a României, apărut la Bucureşti, în 1965; Glosar de latină medievală a documentelor care ilustrează istoria Transilvaniei, Moldovei şi Munteniei, editat în cadrul sectorului de istorie medievală din Institutul de Istorie „George Barițiu”, volum al cărui coordonator a fost) ori repertorizarea izvoarelor și actelor oficiale privind Transilvania, de la finalul secolului al XVII până la mijlocul veacului XIX (Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania tipărite în limba română, 1701-1847 și volumul scos împreună cu Ladislau Gyémánt, Repertoriul izvoarelor statistice privind Transilvania: 1690-1847).

Grija pentru publicarea edițiilor de documente s-a împletit cu preocuparea de a reedita ori prefața opere deja consacrate din istoria românilor ardeleni, exemple relevante în acest sens fiind Scrierile istorice ale lui Ioan Moga, ediție de a cărei apariție s-a îngrijit împreună cu Mihail Dan și care a fost tipărită în 1973 sau semnarea notelor de Prefață și Postfață la reeditările volumului lui Ioan cavaler de Pușcariu, Fragmente istorice ori la cunoscuta lucrare a lui Ioan Mihalyi de Apșa, Diplome maramureșene, premiată după apariție, în 1902, de Academia Română.

De asemenea, a participat la editarea unor volume de referință în cadrul unor colective de reputați istorici, așa cum s-a întâmplat în 1997, când îl regăsim între autorii Istoriei României. Transilvania, vol. I, apărut la Cluj-Napoca, sub coordonarea lui Anton Drăgoescu. O altă notabilă colaborare încadrată în aceeași linie de cercetare este volumul VI, având subtitlul Românii între Europa clasică și Europa Luminilor (1711-1821), din Istoria românilor, cunoscutul tratat apărut sub egida Academiei Române, în 2002, în care a scris capitolele „Populație și societate în Transilvania și Banat”, pentru perioada 1711-1820, „Satul și instituțiile sătești în Transilvania” și „Supplex Libellus Valachorum”.

A semnat, în colaborare, îngrijirea unor volume colective, cunoscute prin calitatea științifică a studiilor ce le conțin: Stat, societate, naţiune. Interpretări istorice, Civilizaţie medievală şi modernă românească, Cultură şi societate în epoca modernă.

A avut o legătură de suflet, specială cu David Prodan, căruia i-a fost apropiat prin preocupările științifice și de care l-a legat o relație umană deosebită. La moartea marelui istoric, Aurel Răduțiu a fost cel care i-a preluat și publicat manuscrisul Memoriilor, îngrijind, ulterior, și o nouă ediție din consacratul volum Transilvania și iar Transilvania, reeditat la Editura Enciclopedică în anul 2002.

A crescut înțelegând că profesia de țăran este o stare de conștiință civică, iar iubirea și devotamentul pentru neam sunt o datorie supremă a oricărui cetățean, intrinsec legată de limbă, credință și tradiții. Preocupările științice ale ultimilor ani, mai cu seamă, readuc în prim-plan interesul pentru acest loc sfânt și drag sufletului Domniei Sale, iar volumele editate dovedesc fără tăgadă acest lucru.

Lucrări listă selectivă:

• Ideea de unitate politică la români, Editura Științifică, București, 1968, (în colaborare cu Pompiliu Teodor),

• Incursiuni în istografia vieții sociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1973,

• Supplex libellus Valachorum în variantele românești de la Șchei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975, (în colaborare cu L. Gyemant),

• Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, volumul X(1351-1355), Editura Academiei, București, 1977, (coautor),

• Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, volumul XI (1356-1360), Editura Academiei, București, 1981, (coautor),

• Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania, tipărite în limba română(1701-1847), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, (în colaborare cu L. Gyemant),

• Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, volumul XII(1361-1365), Editura Academiei, București, 1985 ( coautor),

• David Prodan, Memorii. Text îngrijit și adaptat, cu Postfață de Aurel Răduțiu,Editura Enciclopedică, București, 1993,

• Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, volumul XIII, (1366-1370), Editura Academiei, București, 1994, (coautor și autorul Prefețe),

• Repertoriul izvoarelor statistice privind Transilvania, 1690-1847, Editura Univers Enciclopedic, București, 1995, (în colaborare cu L. Gyemant),

• Istoria României. Transilvania, volumul I, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, (coautor),

• David Prodan, Transilvania și iar Transilvania. Considerații istorice, Ediție nouă, îngrijită cu o Postfață de Aurel Răduțiu, Editura Enciclopedică, București 2002,

• Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, volumul XIV (1371-1375), Editura Academiei, București, 2002 (coautor),

• Istoria Românilor (Tratatul Academiei), volumul VI, (1711-1812), Editura Enciclopedică, București, 2002 (coautor),

• Glosar la latină medievală a documentelor care ilustrează istoria Transilvaniei, Moldovei și Munteniei, volumul i, lit. A-C, Editura Academiei, București, 2010, (coordonator, coautor și autorul Introducerii),

• Istoria Românilor, volumul VI ( Tratatul Academiei), Editura Enciclopedică, București, 2012, Ediția II-a revăzută și adăugită( colaborator cu capitalele Populației și societate în Transilvania, p.78-91; satul și instituțiile sătești, p.396-402; Supplex libellus Valachorum, p 565-573),

• Romos (jud. Hunedoara) protocolul ședințelor reprezentației comunale 1896-1912. Ediție cu Introducere. Note. Glosar. Indici. Anexe. Facsimile, Editura Ecou Transilvănean, Cluj-Napoca, 2014,

• Romos (jud. Hunedoara), File de cronică , 1850-1950, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2015,

• Romos (jud. Hunedoara),O istorie în imagini, 1850-1950, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva , 2017,

• Istorie și Cărturărie – Rememorări subiective, Editura Univers Enciclopedic Gold, în 2020.

Referințe:

Articolul „La trecerea în veșnicie a distinsului istoric Aurel Răduțiu, membrii Institutului de Istorie „George Baritiu” al Academiei Române își exprimă regretul pentru pierderea unui coleg deosebit, primul director ales al Institutului, un profesionist de valoare internatională.” https://www.facebook.com/InstitutuldeIstorieGeorgeBatitiu/photos/a.267807873851478/712057319426529/?type=3&_rdr;

Nicolae Stăncioiu

Întemeietorul Institutului Inimii din Cluj, profesor universitar, doctor în medicină.

S-a născut la 12 octombrie 1939, în localitatea Deva. Urmează școala elementară în satul natal, apoi cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” din Orăștie. În anii de liceu, a participat la finalele pe țară ale olimpiadelor de matematică și fizică, fiind premiat în fiecare an. A terminat liceul, în anul 1957, cu medii maxime și cu „Diploma de merit”, iar bacalaureatul cu „Diploma de onoare”.

În anul 1958 își începe studiile la Facultatea de Medicină din Cluj. În toți cei șase ani de facultate obține note care, prin media lor, îl situează, la absolvire, pe locul Întâi pe țară, ca șef de promoție, dar nu primește nici măcar un semestru bursa republicană. Absolvă facultatea în anul 1963. În timpul studiilor, îi are ca îndrumători pe dr. Aurel Moga, Ștefan Hărăguş și pe profesorul conferențiar Roman N. Vlaicu. Și-a început cariera încă din perioada studenției ca extern, apoi intern prin concurs, lucrând mulți ani la Clinica Medicală I sub conducerea prof. Aurel Moga, din acea perioadă începe și activitatea de cercetare, în cercul de fiziologie, având ca lucrare de diplomă „Oboseala în munca industrială”, premiată la Sesiunea pe țară a Cercurilor Științifice Studențești (1960). Este intern clinic prin concurs (primul clasat) (1964-1966). În urma unui concurs de admitere, este doctorand cu frecvență (conducător științific acad. A. Moga), la Clinica de Cardiologie ASCAR București (1 septembrie 1966- 1 septembrie 1969).

Participă la activitatea practică din clinică, sub îndrumarea unor mari medici ai ASCAR-ului în principalele sectoare de activitate ca: E. Viciu, L. Kleinerman, R. Enescu, M. Iliescu, Petronela Vintilă, C. Drăghici ş.a.

Din 1968, parcurge toate gradele didactice ale catedrei universitare: asistent stagiar (1968-1970); asistent universitar titular (1970-1975); șef de lucrări (1975-1981), la Catedra Clinică de învățământ Post-universitar de Cardiologie, singura din țară și din 1976, la Spitalul Clinic Fundeni, obținând funcțiile pe linie de asistență de specialitate: medic specialist (primul clasat pe țară, media 20), medic primar gr. III și medie primar gr. II.

În 1969, obține titlul de doctor în medicină, sub îndrumarea lui academicianului Aurel Moga, cu specialitatea Cardiologie, titlul tezei doctorale fiind: „Contribuții la diagnosticul și tratamentul arteriopatiilor obliterante ale extremităților”.

Ca medic cardiolog, a făcut parte din echipa de consult a Spitalului Elias și a participat la consultări dc specialitate în Turcia, Congo, Italia, Franța, Belgia, trimis de Ministerul Sănătății.

Specializare ca bursier OMS la Londra, la „National Heart Institute” și „London Scholl of Hygiene” (1 septembrie 1971 – 25 martie 1972). Revine la Cluj-Napoca (1981-1995). Este conferențiar universitar, titularul disciplinei de Cardiologie de la INIF Cluj-Napoca și medic-șef al Clinicii de Cardiologie, profesor universitar prin concurs. Din 1990, conducător științific de doctorat în specialitatea Cardiologie. între 1991 și 1994, șef de catedră la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca. Director al Institutului Inimii Cluj- Napoca (1992-1995). Co-director al Programului de Reducere a Mortalității prin Boli Cardiovasculare din România, în parteneriat cu Providence Heart Institute, Columbia, SUA, finanțat dc Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Guvernului SUA (USAUD)

Este autor sau coautor a peste 160 de lucrări publicate în periodice, din care peste 50 în limbi de circulație internațională (engleză, franceză, germană).

A întreprins cercetări în epidemiologie, diagnosticul și tratamentul arteriopatiilor cronice obliterante a extremităților, arteriosclerozei, insuficienței cardiace. A participat ca invitat oficial, sau având intervenții, la 26 de manifestări științifice, în străinătate, între care la toate cele trei congrese ale Societății Europene de Cardiologie, din ultimii șase ani.

A efectuat cercetări de epidemiologie, cardiologie preventivă și etiopatageneză a cardiopatiilor cronice majore.. A făcut parte din comitetul de organizare al unor congrese și simpozioane naționale, cu participare internațională. Autor a șapte lucrări monografice, a 163 de studii și lucrări publicate în periodice și 270 de comunicări, la aproape toate manifestările științifice de cardiologie din țară.

Organizator, în calitate de director al Clinicii de Cardiologie din Cluj și al Institutului Inimii, a trei simpozioane: „Progrese în cardiologie” (1984, 1988, 1992), al 3-lea, ca simpozion internațional în limba engleză, și Simpozionul internațional „In memoriam Aurel Moga” (noiembrie 1993), acțiuni cu o largă participare națională și internațională.

Activitatea didactică și instructiv-educativă s-a concretizat în cursuri de specializare și perfecționare acoperind aproape toată cardiologia clinică, la Clinica de Cardiologie ASCAR și apoi la Spitalul Clinic Fundeni din București, precum și în alte localități: Constanța, Brașov, Petroșani, Miercurea-Ciuc, Deva, Sibiu, Hunedoara, Baia- Mare, Galați, Bistrița, Satu-Mare, Turda, Dej, Alba Iulia, Zalău ş.a. cu demonstrații practice (1975-1995). Cursuri de specializare anuale în cardiologie (1981). Cursuri de perfecționare (între 6 și 10 cursuri pe an). Cursuri și stagii de specializare în Clinica de Cardiologie Cluj – Napoca, unde au obținut specializarea 88 de medici români și patru străini. Cursuri de perfecționare absolvite de 352 medici, interniști, cardiologi, pediatri și intensivişti.

A participat direct la investigarea prin cateterism cardiac și angiocardiografie a peste 2000 de bolnavi cardiaci, la peste 1.000 de cardiostimulări artificiale temporare și aproape 1000 de cardiostimulări permanente.

A organizat și coordonat asistența cardiacă de urgență prespitalicească împreună cu Stația de Salvare Cluj-Napoca, la Clinica de Cardiologie, intrând în funcțiune prima Unitate Coronariană Mobilă (UCM) din România. Laboratoarele de investigații ne invazive (radiologie, EKG, angiografie nucleară, ecocardiografiei, testări de efort) și cel de anatomie patologică au fost organizate, dotate și funcționează la nivelul cerințelor unui institut republican. Sub conducerea sa, serviciul de Urgenta Cardiacă Medicală și Chirurgicală de la Institutul Inimii a fost dotat cu posibilități de legături permanente radiotelefonice cu toate salvările, cu toate clinici le medicale care primesc urgențe cardiace, cu sistem de electrocardiografie trans-telefonică.

A participat direct la organizarea secțiilor de cardiologie de la Brașov, Miercurea-Ciuc, Sibiu, Petroșani, Deva. A efectuat conversii electrice, cardiostimulări temporare la spitalele județene Alba, Sibiu, Deva, Bistrița, Satu-Mare, aplicate cu succes, în cazuri de urgențe cardiace majore.

A fost membru în Comitetul Societății Române de Cardiologie; Comitetul de redacție al „Revistei Române de Cardiologie”; Federația Internațională a Societăților de Cardiologie (IFSC); Consiliul de Epidemiologie și Prevenire a Bolilor Cardiovasculare (CEPBC); Societatea Europeană de Cardiologie (SEC); Asociația Internațională de Cardiologie de Limbă Franceză; Grupul de Lucru (Working Group) pentru Epidemiologie și Prevenire (SEC); Grupul de luciu privind Pacingul Cardiac (SEC); Fellow al Societății Europene de Cardiologie (SEC); Academia de Medicină din New York.

A întreținut tot timpul vieții legături cu locurile natale, în special cu Romosul și Orăștia. A organizat în satul natal Asociația Culturală „Fiii satului” și a sprijinit ridicarea obeliscului în amintirea eroilor din comuna Romos.

După o grea suferință, a murit prematur, la numai 56 de ani, fiind înmormântat la Romos (16 ianuarie 1995).

Recunoașteri:

A fost distins cu Premiul V. Babeș al Academiei Române în anul 1976;

La moartea sa, în 1995, s-a propus ca Institutul Inimii din Cluj-Napoca să-i poarte numele, în curtea Institutului este amplasat un bust al prof. dr. Niculae Stăncioiu;

În semn de prețuire pentru acest fiu al satului, locuitorii din Romos, împreună cu foștii lui colegii de la Institutul din Cluj, i-au ridicat un monument (1999) chiar în fata Casei de cultură din localitate pentru a cărei zidire s-a străduit;

Cetățean de Onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca, 12 Decembrie 2016.

Referinţe:

Ion Dodu Bălan, „Se nasc și la Romos oameni (dr. N. Stăncioiu)”, în „Cuvântul liber’’, 7, nr. 1.317, 11-12 feb. 1995;

Radu Ozun, In memoriam: Niculae Stăncioiu, în „Curierul National”, 6, nr. 1.177, 21 ianuarie 1995; Prof dr. Niculae Stăncioiu, în „Viața medicală”, nr. 2, 27 mai 1994;

Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007;

Maria Razba, „Personalități hunedorene: oameni de cultură, artă, ştiinţă, tehnică şi sport (sec. XV – XX): Dicţionar / – Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită – Deva: Emia, 2004;

„Profesorul Niculae Stăncioiu, cetăţean de onoare post-mortem al Clujului”, http://www.monitorulcj.ro/sanatate/55692-profesorul-niculae-stancioiu-cetatean-de-onoare-post-mortem-al-clujului#sthash.r0MLwJIN.tzapCeTy.dpbs;

Dan Orghici

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.