Cetatea Devei intră în șantier

513

Cetatea Devei intră în șantier. Va fi reabilitată Incinta I a așezării medievale. Primarul Devei, Florin Oancea, susține că amplasamentul a fost predat, iar de luni constructorii vor începe organizarea de șantier pentru lucrările care vor trebui finalizate până la sfârșitul anului 2023. O asociere de firme, condusă de SC Euras, societatea care a reabilitat incintele II şi III ale Cetăţii Devei în perioada 2013 – 2016, a fost singurul ofertant pentru lucrările de restaurare a Cetăţii Devei – incinta I.

Investiţia, estimată la 16,6 milioane de lei, finanțată din fonduri europene, cuprinde consolidarea şi reabilitarea zidurilor de piatră, reabilitarea turnurilor, refacerea planşeelor intermediare şi a şarpantei din lemn, închiderea golurilor exterioare (uşi şi ferestre) cu tâmplărie din lemn, realizarea iluminatului arhitectural, de siguranţă şi festiv, instalarea unui sistem de supraveghere video şi racordarea la utilităţi. Se va interveni pe o suprafaţă de aproximativ 2.060 metri pătraţi.

Lucrările de refuncţionalizare a Incintei I vizează Turnul Porţii, Curtea Mică, Magazia de arme, Palatul princiar, pivniţele, Corpul de gardă, Arestul, Temniţa, versantul cu stânci dislocate în urma exploziei din 1849. Incinta I va fi branşată la reţeaua de apă şi canalizare. Termenul de realizare a investiţiei este de doi ani de la semnarea contractului.

Incintele exterioare ale Cetății Devei au fost reabilitate în perioada 2013 – 2016. Cetatea Devei va avea şi un nou ascensor, cu o capacitate de circa 30 de persoane. Instalaţiile de transport şi staţiile de urcare şi coborâre vor înlocui vechea telecabină, inaugurată în 2003. Investiţia se ridică la 15,3 milioane de lei, iar contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat de municipalitate şi constructori.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *