Cetatea Blidaru, batjocorită. Distrugeri în așezarea din Munții Orăștiei

Persoane necunoscute au scrijelit pe blocurile antice de calcar ale porții de intrare în situl UNESCO două rozete florale. În urmă circa două săptămâni, și megalitul din Pădurea Hațegului, numit și „tronul străbunilor” a primit aceeași amprentă. Actele de vandalism au fost sesizate de arheologul Aurora Pețan, care a publicat pe pagina sa de Facebook imagini cu acestea.

Consiliul Județean Hunedoara s-a autosesizat și a depus, prin Muzeului Civilizației Dacice si Romane, o plângere la Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, pentru distrugere. „Ca urmare a plângerii depuse de către reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice si Romane, polițiștii Serviciului Investigatii Criminale din cadrul IPJ Hunedoara efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de diatrugere (a unui monument din patrimoniul cultural UNESCO), în vederea identificării autorilor si a luării masurilor legale”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Cetatea dacică Blidaru a fost construită în secolul I î.Hr. şi a fost una dintre cele mai puternice fortăreţe militare ale dacilor. Potrivit arheologilor, în jurul cetăţii Blidaru se aflau mari cartiere cu terase tăiate în trepte, legate între ele prin reţele de drumuri, iar în apropiere, în locul numit Pietroasa lui Solomon, a existat o zonă sacră, cu mai multe temple.

 

„Cele 20 de turnuri din jurul cetăţii apărau cetatea din toate direcţiile, dar în acelaşi timp erau reşedinţe cu inventar bogat, care atestă o viaţă bună pe timp de pace”, informa arheologul Aurora Peţan, pe pagina sa de Facebook. La Blidaru, vizitatorii pot vedea cum arăta una dintre marile cisterne de alimentare cu apă păstrate din vremea dacilor. În Poiana Perţii, un loc învecinat cetăţii dacice Blidaru, se află unul dintre cele mai impresionante turnuri antice, puţin cercetat de-a lungul timpului.

Foto: Aurora Peţan. Facebook

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului