Aurul rămâne încă intangibil. Certej: 500 de milioane de euro blocaţi de un aviz imposibil de emis

Potrivit legilor în vigoare, autorizaţia de construcţie în cazul investiţiei miniere de la Certej se poate elibera numai după expirarea acordului de mediu obţinut pentru ea

MAIN certej ziar

 

După ce acordul de mediu a fost obținut, cu greu, redeschiderea mineritului la Certej este blocată de acte normative care, în aparență, nu au legătură cu industria extractivă.

“Suntem în termenul de 6 luni ulterior obținerii acordului de mediu revizuit. Ar trebui, la începutul lunii mai, să putem emite autorizația de construcţie ca să înceapă lucrările de amenajare a exploatării miniere. Data este importantă pentru că după luna mai expiră valabilitatea acordului de mediu. Eliberarea autorizaţiei de construcţie este însă imposibilă până după 17 iunie. Potrivit sarcinilor, investitorul trebuie să achiziționeze suprafețe de teren pentru a fi împădurite. Din păcate, este imposibil să asigurăm proprietarilor posibilitatea de a vinde terenurile vizate prin contracte de vânzare-cumpărare, din cauza prelungirii termenului de aplicare a Legii 165, prin Ordonanța 115. Adică până în 17 iunie nu se pot emite titluri de proprietate. Atunci compania din minerit va putea să obţină autorizaţia de construcţie, dar trebuie să o ia de la capăt cu avizul de mediu. Practic e un cerc vicios, prin care ne scapă printre degete o investiţie de 500 de milioane de euro”, afirmă Petru Adrian Câmpian, primarul comunei Certej. Potrivit sursei citate, aceşti bani, dacă se realizează lucrarea, reprezintă pentru comună bugetul pe următorii 500 de ani.

Mai multe despre situația mineritului din Certej puteți afla din emisiunea “De prin sate adunate…”, difuzată pe HUNEDOARA TV, duminică, 6 aprilie, de la ora 15.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Aurul rămâne încă intangibil. Certej: 500 de milioane de euro blocaţi de un aviz imposibil de emis

  1. gicu

    Ca sa vezi ce durere, nu mai dam gratis aurul. Ce popor, se bucura ca vin alți și iau aurul pe gratis. Dar generațiile viitoare ele ce or sa mai faca, poate ei vor fi in stare sa il scoata cu propriile forte. In 20 ani ramane doar steriul si muntii distrusi, asta le lăsăm la generațiile viitoare.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cadrele medicale din Hunedoara respiră ușurat. Rezultate negative la testele coronavirus         124 de persoane infectate cu coronavirus în Hunedoara         Accident grav pe un câmp din zona Orăștiei         Spargere la un magazin din Lupeni. Hoții au fost prinși în flagrant         Doamnă/domnule doctor, vă respect decizia! La război nu mergi fără pușcă         Amenzi pentru cei care nu poartă măști în Simeria         Încă trei decese ale unor bolnavi infectați și cu coronavirus, în județul Hunedoara         Câte cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus         O femeie cu afecțiuni grave, al 11-lea hunedorean pe lista decedaților diagnosticați cu coronavirus         Coronavirus. Vești bune la Spitalul municipal Hunedoara, după testarea cadrelor medicale         Coronavirus: Situația la zi în județul Hunedoara         Spitalul Județean de Urgență din Deva a cumpărat sute de saci pentru cadavre         Misiunile desfăşurate de jandarmii hunedoreni în contextul pandemiei cu coronavirus         Apel către firmele din județ care pot produce echipamente medicale sau biocide         Castelul Corvinilor rămâne închis publicului. Evenimentele din aprilie și mai, anulate         Încă un deces al unui pacient cu boli grave, dar și cu coronavirus, în județul Hunedoara         Contracte de 30 de milioane de lei semnate cu ADR Vest pentru Deva și Hunedoara         Restricții de circuație pe podul de la Șoimuș (DN 76)         Activitățile muzeelor din județul Hunedoara rămân suspendate         Peste 3.000 de oameni sunt în izolare în județul Hunedoara