Cel mai întârziat sector al autostrăzii Lugoj – Deva, în așteptare de peste doi ani

Construcția Secțiunii E, dintre Margina (județul Timiș) și Holdea (județul Hunedoara) nu a fost nici până în prezent scoasă la licitație, chiar dacă de mai mult de doi ani reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și ai Ministerului Transporturilor anunțau că documentațiile necesare proiectului tehnic se află în pregătire. Lucrările la Secțiunea E, în lungime de circa 12 kilometri, pe care vor fi construite două ecoducte, fiecare de 1,7 kilometri, trebuiau începute din 2016, potrivit planurilor optimiste ale autorităților. S-a constatat că în România nu există firme care să aibă experienţă în construcţia de tuneluri de autostradă atât de lungi și a fost nevoie de demararea unui dialog competitiv cu firme care au experienţă în domeniu, au informat reprezentanții CNAIR. „Am aşteptări de la CNAIR ca în cursul acestui an să scoată pe SEAP (n.r. Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) şi documentaţia privind licitarea acelui segment E. Probabil că în primăvara anului viitor vom avea declarat câştigătorul la acea Secţiune E şi vor începe lucrări care sigur sunt foarte complicate, e vorba de nişte tuneluri, dar lucrări pe care va trebui să le terminăm pentru a închide acest segment”, anunța, zilele trecute, ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!         Bilanțul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara pe anul 2019         Hora Unirii la Biblioteca Județeană         Marius Surgent, președinte ALDE Hunedoara: Legea privind preluarea personalului SMURD de către ISU va fi supusă din nou dezbaterii parlamentare         Acţiune cu efective mărite a poliţiştilor rutieri, în vederea reducerii riscului rutier         Atenție pe ce puneți toporul! Poliția a descins la tăietorii de lemne         Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard         Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019         ALDE va avea liste și candidații proprii la alegerile locale         Evaluarea Sarmizegetusei Regia. Suma uriașă la care a fost estimată cetatea dacică