Cei mai buni dintre cei buni în competiție

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Complexului Deva Mall și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, a inițiat și a organizat, începând cu anul 2014, Concursul de cultură generală „Citești și câștigi!”.

Acest concurs a fost conceput și organizat cu scopul de a trezi interesul elevilor pentru lectură și cunoaștere, de a-i obișnui cu spiritul de competiție și fair-play. Dacă la prima ediție au luat parte doar concurenți de la colegiile/ liceele din Deva, începând cu ediția din 2015, în concurs au fost antrenați și elevi de la colegii/ licee din județ. După consumarea celor șase ediții, am decis să organizăm un concurs în care să se întreacă colegiile/ liceele aflate pe primele 12 locuri în clasamentul general al concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, clasament alcătuit pe baza punctajului obținut de echipele concurente de-a lungul edițiilor precedente. Întrecerea se va desfășura anul acesta sub genericul „Cei mai buni dintre cei buni”.

Startul acestei noi și originale ediții a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!” s-a dat în ziua de 21 ianuarie 2020, ora 1300, în incinta Complexului Deva Mall, etajul 3, Salle dʼOr, când s-au tras la sorți grupele preliminare. Concursul se desfășoară în perioada mai-iunie 2020, până în luna mai elevii având o perioadă de pregătire, de studiere și aprofundare a bibliografiei alcătuite de Biblioteca Județeană din cinci domenii ale cunoașterii: Științe/Generalități, Artă/Sport, Literatură, Geografie și Istorie.

De fiecare dată, prin întrebările formulate, am dorit să deschidem calea concurenților spre domenii mai puțin sau deloc studiate la școală. Ediția din acest an, „Cei mai buni dintre cei buni”, va oferi concurenților prilejul de a studia, de a aprofunda domenii care, pentru unii, sunt mai puțin familiare. Într-adevăr, parcurgând bibliografia pe care Biblioteca Județeană a alcătuit-o, se poate observa că ea cuprinde cinci domenii ale cunoașterii, cu întrebări extrem de interesante, care vor contribui la formarea unei solide culturi generale. Astfel, concurenții vor fi provocați să răspundă la întrebări din teme precum: Cucerirea Cosmosului, Parfumuri celebre și creatorii lor, Emil Racoviță, Jocurile Olimpice, Monumente UNESCO din România, Salvador Dali, George Orwell, Mihail Sebastian. Întrebările pe teme de geografie și istorie îi vor purta pe elevi prin India și la locurile sacre ale Terrei, vor cunoaște date importante despre populațiile lumii, vor face o fascinantă incursiune în lumea arabă, vor cunoaște istoria zbuciumată și misterioasă a papilor și vor fi cuceriți de spiritul și inteligența omului politic englez Winston Churchill. Vreau să menționez că am acordat o atenție specială limbii române, corectei ei folosiri în această epocă în care degradarea acesteia a devenit un fenomen îngrijorător. De aceea, un set de întrebări va fi strict legat de ortografie, ortoepie, pentru a evita erorile frecvente din limbajul de fiecare zi.

La ediția din acest an vor fi implicate 12 colegii și licee din județul Hunedoara:

– Colegiul Național „Decebal” Deva,

– Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,

– Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,

– Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,

– Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara,

– Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,

– Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,

– Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad,

– Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara,

– Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,

– Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,

– Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.

Cititul este condiția de bază în formarea unei culturi generale solide cu care orice tânăr trebuie să se prezinte în lume, mai ales într-o lume dinamică și în plină schimbare, precum cea în care trăim. Numai citind zi de zi, din domenii cât mai variate, tinerii pot să fie competitivi, să aibă un profil intelectual complex, să știe să navigheze, nu numai pe internet, ci și printre miile de pagini care le vor îmbogăți cunoștințele despre evenimente, personalități, curente artistice, literare etc.

Concursul nostru, așa cum este gândit și organizat, se bazează atât pe cunoștințele dobândite de concurenți la școală, cât și pe ceea ce vor afla după parcurgerea bibliografiei aferente domeniilor și temelor stabilite pentru concurs. Este o bibliografie amplă, complexă, pentru toate cele cinci domenii ce fac obiectul concursului și, dacă o vor parcurge atent, concurenții vor avea toate șansele să se bucure de împlinirea îndemnului din genericul concursului nostru: „Citești și câștigi!”.

Prin urmare, importanța acestui concurs este foarte mare, participând, elevii vor acumula multe cunoștințe care le vor fi de folos în viață, vor așeza o temelie serioasă la edificiul atât de necesar al culturii lor generale. Într-o lume în care informația se propagă mai rapid decât gândul, pentru a folosi o metaforă, a fi la curent cu multitudinea de informații din cele mai importante domenii ale cunoașterii umane este o necesitate.

Biblioteca Județeană, ca instituție de cultură a județului, ca instituție formatoare în domeniul culturii, dar și al educației, a înțeles perfect această necesitate, motiv pentru care a inițiat și organizat acest concurs de mare anvergură și cu mare impact atât în rândul elevilor, cât și al publicului larg, care va putea urmări acest concurs.

Premiile vor putea fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al unor sponsori. Concursul se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara.

Dincolo de premii, marele câștig al acestui concurs îl reprezintă cunoștințele pe care elevii participanți le vor dobândi după ce vor parcurge diverse surse de informare.

Primitoarea și eleganta Salle dʼOr din incinta Complexului Deva Mall a fost locul unde s-a dat startul acestei ediții și locul unde se vor desfășura confruntările până la marea finală.

Interesul pentru acest concurs este foarte mare, el va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a instituției și în reluare pe postul local de televiziune UNU TV, începând cu data de 5 mai, când va avea loc prima confruntare, până în data de 4 iunie, data marii finale.

Desigur, cei interesați vor putea vedea și vor putea citi informații despre acest concurs și cu ajutorul partenerilor noștri media.

Chiar dacă este un concurs de cultură generală, el se va desfășura după modelul unui campionat sportiv: vor exista grupe preliminare, sferturi, semifinale, finala mică și finala mare.

Au fost puse în joc premii importante: 8 laptopuri pentru locul I, 8 trotinete electrice pentru locul al II-lea, 8 hoverboards pentru locul al III-lea, 8 perechi de role pentru locul al IV-lea, 8 locuri în Tabăra Națională de Istorie și Civilizație Dacică și Romană de la Costești (Premiul juriului), 96 de vouchere a câte o băutură răcoritoare, 96 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care vor fi atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale.

Juriul concursului este asigurat de Biblioteca Județeană, el fiind format din: Ioan Sebastian Bara, manager, Luminița Mioara Vulcan, șef Serviciu Relații cu Publicul, Diana Ferencz, bibliotecar, Camelia Mestecănean, bibliotecar, Sorin Pascu, bibliotecar, Diana Trif, bibliotecar, Mihaela Țoța, bibliotecar, Daniel Oprean, analist programator.

Dorim mult succes tuturor, fie ca cei mai buni să câștige!

 

 

Ioan Sebastian Bara

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici