Ceferiştii au protestat în faţa Prefecturii Hunedoara

Deşi liderii sindicali din judeţul Hunedoara, din cadrul Căilor Ferate Române, susţineau că la mitingul organizat în faţa Prefecturii judeţului Hunedoara vor participa peste 100 de oameni, marţi, la orele după-amiezii, doar puţin peste 20 de angajaţi ai CFR şi pensionari ceferişti s-au strâns pentru a protesta faţă de situaţia nefastă în care se află.

protest cfr (20)Ceferiştii au ajuns la Prefectură în jurul orei 16.00, dotaţi cu steaguri şi cu pliante pe care şi-au scris mesajele de nemulţumire. „Vrem Justiţie Corectă”, „Vrem salarizare corectă”, „Nu vindeţi terenurile aferente locuinţelor CFR”, au fost câteva dintre mesajele ceferiştilor.
„Am venit mai puţini decât ne aşteptam. Unii dintre angajaţii CFR din judeţul Hunedoara, care iniţial au anunţat că vor participa la miting nu au mai ajuns, de teamă că vor avea probleme la serviciu”, a spus unul dintre reprezentanţii participanţilor la protest. Oamenii s-au plâns că salariile sunt mici, iar tot mai mulţi dintre ceferişti preferă să se angajeze la operatorii privaţi de transport feroviar, în timp ce compania nu le mai găseşte celor plecaţi înlocuitori. De asemenea, au afirmat unii dintre protestatari, sunt nemulţumiţi de faptul că societatea Căile Ferate Române, în trecut printre cele mai puternice companii din România, a ajuns în ultimii ani într-o situaţie dificilă, fără ca guvernanţi să ia măsurile aşteptate pentru redresarea ei. Unii dintre pensionarii CFR s-au plâns că nu au gratuităţi la călătoriile pe liniile private de transport feroviar. Mitingul s-a încheiat în jurul orei 17:00.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva         Rețea importantă de traficanți de droguri, pedepsită cu închisoarea         Scandal la o mănăstire din județul Hunedoara         Barajul Gura Apelor, locul de vis din inima Retezatului, invadat de turiști la sfârșit de săptămână         Criminal capturat de Poliție în Uricani. A împușcat doi marocani         Tânăr de 20 de ani, fără permis auto, a produs un accident în intersecție         Au spart geamul cu un bolovan și au jefuit un apartament