Cearta pe preţuri aduce afişe clare la centrele de încasări

După ce mai mulţi consumatori au reclamat faptul că plătesc mai mult la apa potabilă decât tarifele anunţate de operatorul de apă şi canal, ApaServ Valea Jiului SA, conducerea societăţii a luat decizia să fie şi mai transparent, astfel încât populaţia să poată vedea direct cât costă apa şi canalizarea.

Toate centrele de încasări ale SC ApaServ Valea Jiului SA trebuie să posteze la vedere, afişe mari, în format A3 cu preţul apei potabile, astfel încât oamenii să plătească în cunoştinţă de cauză. Şi asociaţiile de proprietari, unde o parte a consumatorilor achită contravaloarea consumului de apă au primit înştiinţări similare. „Am dat dispoziţie ca înt oate centrele de încasări să se afişeze exact care sunt preţurile. Am trimis şi la asociaţiile de proprietari tarifele pe care ApaServ le percepe oamenilor”, a declarat managerul SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram. După ultima majorare a tarifelor, un metru cub de apă costă, cu tot cu TVA, 5,23 de lei, în timp ce tariful la canalizare este, tot cu TVA, 2,70 lei. În total, pentru apă şi canalizare consumatorii trebuie să achite 7,93 de lei/ mc, tarif calculat cu tot cu TVA.

Cei nemulţumiţi, care vor să nu mai achite apa la asociaţiile de proprietari, pot ieşi din asociere dacă fac dovada că nu au datorii la nivel de scara blocului. Chiar vineri, reprezentanţii ApaServ Valea Jiului au aprobat astfel de cereri pentru două scări de bloc din Vulcan.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Cearta pe preţuri aduce afişe clare la centrele de încasări

  1. ion

    “CEARTA PE PREŢURI ADUCE AFIŞE CLARE LA CENTRELE DE ÎNCASĂRI” Titlu mai stupid nu se putea gasi.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?         Cum poate fi dezvoltată Valea Jiului. Întâlnire cu experți internaționali, la Petrila         IULIU WINKLER: “UE are nevoie de un buget solid, fără tăierea finanțărilor Politicii de coeziune și PAC”         JUDEŢUL HUNEDOARA. Prefectul „bagă viteză” în birocraţii care se ocupă de Legile proprietăţii         ÎN PREZENŢA LUI GICĂ POPESCU. Semnarea contractului de colaborare între CS Hunedoara şi Academia Hagi         Moartea suspectă a unui localnic din Vulcan         Bărbat șantajat de vecini         Bărbat tâlhărit după ce s-a îmbătat         “CEATA LUI PIŢIGOI”, DAI ÎN UNUL ŢIPĂ TREI. Amenda primarului Ridzi a stârnit mâzga electorală în Petroşani         PENTRU ŞOMERI. Cinci meserii cu mare căutare, prin AJOFM Hunedoara         Scene șocante în Petroșani: o elevă de 11 ani ar fi fost violată și șantajată de un vecin         Amendă de 10.000 de lei primită de Apa Prod, în cazul conductei „ciuruite”         Tânăr rănit într-un accident rutier la Brănișca         Clipe de teroare pentru un hunedorean. A fost bătut și lovit cu mașina         Primăria Deva susține financiar ”Excelența în educație”!