Ce se ascunde în adâncurile munților Orăștiei, locul celor mai faimoase așezări dacice

224

Mii de hectare de pădure acoperă ținutul cetăților dacice din Munții Orăștiei (Șureanu). Codrii din Hunedoara ascund nu doar rămășițele numeroaselor așezări antice, unele încă neexplorate, dar și locuri încărcate de mister, unde au funcționat în trecut exploatări miniere de fier și de metale rare.

Un astfel de loc s-ar afla chiar în vecinătatea Sarmizegetusei Regia, care în secolul I, potrivit unor istorici, era unul dintre marile centre de prelucrare a fierului din Europa. Minereul prelucrat în capitala dacilor putea proveni atât din Munții Poiana Ruscă, de la zăcăminte aflate în zona Hunedoarei, la zeci de kilometri, dar și din locuri învecinate capitalei antice, ca muntele Bătrâna, muntele Șteaua Mare, valea Tâmpului.

În vecinătatea așezării dacice au fost identificate și zăcăminte de minereuri polimetalice de nichel, crom și fier, potrivit unor oameni de știință.

„În apropierea Grădiştii Muncelului, s-au format minereurile polimetalice din Dealu Negru (1.866 metri). Acest masiv important, alcătuit din serpentine, a fost eșantionat pe toată suprafața. Fierul este prezent în serpentine în cantitate destul de ridicată (7 – 10 la sută), fiind pus în evidență în numeroasele impregnații cu oxizi de fier care afectează serpentinele“, arăta arheologul Istvan Ferenczi, în lucrarea „Premisele naturale ale metalurgiei fierului în Munții Orăștiei”. Acesta spune că un alt fapt care atestă prezența fierului în acest masiv mic de serpentine este prezența în parageneză a magnetitului, care în unele cazuri dă naștere unor concentrații locale vizibile și cu ochiul liber. „De asemenea, prezenței magnetitului i se datorează și anomaliile magnetice destul de însemnate, care pot fi constatate nu numai cu aparatele moderne, ci și cu simple busole de orientare”, precizează arheologul.

În Grădiștea de Munte, ultimul sat traversat de șoseaua care urcă spre Sarmizegetusa Regia, au funcționat în trecut mai multe exploatări miniere.

Primele au fost deschise la începutul anilor ´50, când exploatarea resurselor naturale ale României era controlată în mare parte de sovietici, însă localnicii afirmau că primele cercetări privind prezenţa uraniului în zonă au fost făcute cu ajutorul specialiștilor germani, în anii 1942 – 1943.

Minele au funcționat, la fel ca și în alte zone unde a fost exploatat uraniu, cu întreruperi, iar până în 1989 toate galeriile au fost închise. Vagoneții de minereu erau măsurați radiometric, urcați în camioane și transportat la uzina de procesare a uraniului din Feldioara (județul Brașov).

În anii 2000, unii localnici se plângeau de faptul că locurile unde se mai vedeau încă rămăşiţele vechilor mine nu au fost ecologizate, iar pericolul poluării solului şi a apelor nu a fost îndepărtat.

Mai multe cercetări au avut loc în anii 2000, în zona fostelor mine, pentru a se stabili nivelul de radioactivitate.

Garda de Mediu Hunedoara anunţa însă că în urma măsurătorilor repetate, apele din vechile guri de mină şi sterilul rămas în câteva halde nu prezentau un nivel ridicat de radiaţii, încât să pună în pericol sănătatea oamenilor.

În prezent, întinderile de pădure, traversate de drumurile forestiere care leagă satul Grădiștea de Munte – aflat în vale, de cătunul Prihodiște – aflat pe crestele munților Orăștiei, acoperă locurile explorate în trecut în căutarea uraniului și a altor metale rare.

Potrivit raportului publicat, în acest an, Ministerul Economiei, cu titlul „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, în zona Grădiștea de Munte există rezerve de Niobiu și Tantal, dar și de pământuri rare.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.