Ce drumuri au intrat în șantier în Ținutul Pădurenilor. Vadu Dobrii are șansa ieșirii din izolare

Pe timp de iarnă, călătoriile spre satele izolate din Ţinutul Pădurenilor sunt extrem de dificile, din cauza drumurilor de pământ, înfundate în noroaie. În ultimii ani, puţine investiţii au dus la scoaterea din izolare a câtorva comunităţi din zona învecinată Devei, Hunedoarei şi Haţegului.

Vadu Dobrii, în trecut o aşezare prosperă din Ţinutul Pădurenilor, unde funcţiona o mină de fier, o tabără şcolară şi o unitate militară anti-aeriană, se numără printre localităţile care au cel mai mult de suferit din cauza lipsei investiţiilor în infrastructura rutieră. Cel puţin cinci drumuri judeţene, comunale şi forestiere duc spre satul din Munţii Poiana Ruscă, dar sunt aproape impracticabile pe ultimii kilometri. Iarna, cele câteva familii rămase în Vadu Dobrii sunt izolate de comunităţile din împrejurimi.

Din vara anului 2019, un sector de 13 kilometri al Drumui Comunal 103A Vălari – Cernişoara Florese – Vadu Dobrii a intrat în şantier şi va fi transformat într-o şosea modernă, care porneşte din satul Cernişoara Florese şi traversează un teritoriu vast ocupat de păduri, până la poalele Vârfului Muncelu (1.140 metri). Investiţia depăşeşe opt milioane de lei şi este finanţată prin Progrramul Naţional de Dezvoltare Locală II. Lucrările sunt însă dificile şi datorită naturii „neîmblânzite”, alunecările de teren şi dobprâturile de pădure fiind frecvente pe traseul aproape inaccesibil autoturismelor.

Tot din Cernişoara Florese, un alt drum forestier care leagă satul de localitatea Bunila, va fi transformat în şosea. Lucrările la Drumul forestier (DC 111 A), pe un sector de 2,5 kilometri, au început în vara anului trecut. Investiţia a fost estimată iniţial la 2,5 milioane de lei este derulată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. De la intrarea în satul Bunila, drumul coboară o pantă abruptă prin pădure, până în satul învecinat. Alunecările de teren au avut loc şi aici, pe mai multe porţiuni de pe şantierul viitoarei şosele.

În aceeaşi zonă, a intrat în şantier şi Drumul Comunal 109 A Topliţa – Goleş – Dăbâca. Este un drum de pământ care urcă abrupt prin pădure, de la marginea Topliţei, şi traversează satele aproape pustii Goleş şi Mladin, coborând apoi în Dăbâca.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Ce drumuri au intrat în șantier în Ținutul Pădurenilor. Vadu Dobrii are șansa ieșirii din izolare

  1. Nicolae

    Domii de la Consiliul Judetean ( fiind din zona padurenilor sau a momarlanilor ) au uitat de malul drept al Muresului respectiv drumul de la Sacaramb la Geoagiu Bai (care poate lega si Renghetul si Mada ) si revigora si aceasta zona ! 🙁

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 05 aprilie 2020         Cadrele medicale din Hunedoara respiră ușurat. Rezultate negative la testele coronavirus         124 de persoane infectate cu coronavirus în Hunedoara         Accident grav pe un câmp din zona Orăștiei         Spargere la un magazin din Lupeni. Hoții au fost prinși în flagrant         Doamnă/domnule doctor, vă respect decizia! La război nu mergi fără pușcă         Amenzi pentru cei care nu poartă măști în Simeria         Încă trei decese ale unor bolnavi infectați și cu coronavirus, în județul Hunedoara         Câte cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus         O femeie cu afecțiuni grave, al 11-lea hunedorean pe lista decedaților diagnosticați cu coronavirus         Coronavirus. Vești bune la Spitalul municipal Hunedoara, după testarea cadrelor medicale         Coronavirus: Situația la zi în județul Hunedoara         Spitalul Județean de Urgență din Deva a cumpărat sute de saci pentru cadavre         Misiunile desfăşurate de jandarmii hunedoreni în contextul pandemiei cu coronavirus         Apel către firmele din județ care pot produce echipamente medicale sau biocide         Castelul Corvinilor rămâne închis publicului. Evenimentele din aprilie și mai, anulate         Încă un deces al unui pacient cu boli grave, dar și cu coronavirus, în județul Hunedoara         Contracte de 30 de milioane de lei semnate cu ADR Vest pentru Deva și Hunedoara         Restricții de circuație pe podul de la Șoimuș (DN 76)         Activitățile muzeelor din județul Hunedoara rămân suspendate