Ce au hotărât magistraţii în dosarul lui Vili Rupa, acuzat de uciderea unui hunedorean

Prescripţia faptei l-a salvat pe Vili Rupa de o condamnare pentru lovituri cauzatoare de moarte, într-o anchetă pornită în 1998 după moartea unui hunedorean, care ar fi fost bătut crunt de autointitulatul „justiţiar de Hunedoara”. Vili Rupa a fost condamnat doar pentru influenţarea unui martor, în cazul judecat la Tribunalul Hunedoara.

„În baza art. 386 Cod procedură penală, instanţa schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Încetează procesul penal cu privire la inculpatul Rupa Vili pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod penal ca urmare a intervenirii prescripţiei. Condamnă pe inculpatul RUPA VILI, la: un an de închisoare pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Vili Rupa susţine că va declara apel împotriva soluţiei instanţei.

În urmă cu un an, Vili Rupa a fost pus sub învinuire de procurori pentru uciderea, în februarie 1998, a unui tânăr din Hunedoara. Dosarul a fost deschis în 1998, însă a nu a putut fi finalizat la acea vreme de procurori, din lipsă de probe. Ulterior, însă, potrivit lui Vili Rupa, un condamnat aflat în detenţie l-ar fi denunţat.

Acuzat de moartea unui hunedorean
Potrivit anchetatorilor, cauza este legată de un alt dosar, în care Vili Rupa a fost cercetat şi trimis în judecată şi condamnat pentru trafic cu substanţe toxice. Victima, Butnaru Mirel Vasile, a furnizat informaţii poliţiştilor despre deţinerea de către Vili Rupa a unei cantităţi de mercur, pe care intenţiona să o vândă. În baza acestor informaţii a fost organizat flagrantul din 28 ianuarie 1998, ca mai apoi, Vili Rupa să fie cercetat pentru comercializare de mercur. Procurorii susţin că Butnaru Mirel Vasile a fost fost bătut cu picioarele de Vili Rupa, în data de 11 februarie 1998, iar în aceeaşi zi, victima a fost transportată la Spitalul municipal din Hunedoara, apoi transferată la Spitalul Judeţean Hunedoara, unde a decedat la data de 19 februarie 1998. Vili Rupa a mai fost acuzat că a încercat să-l influenţeze pe martorul Petre Şelaru (aflat în detenţie), prin intermediul mamei sale, să îşi retragă declaraţiile.

A obţinut daune în instanţă
Recent, hunedoreanul a obţinut daune de 50.000 de euro, în urma unui proces judecat la Tribunalul Hunedoara, în care instanţa a admis în parte cererea acestuia de a fi despăgubit în urma unei erori judiciare. În solicitarea depusă în 2014, Vili Rupa arăta că a fost condamnat în 1999 şi trimis în închisoare pentru un an şi două luni, într-un dosar de ultraj şi de trafic de stupefiante (mercur), însă după rejudecarea dosarului, magistraţii au hotărât prin sentinţă definitivă achitarea sa. A cerut daune susţinând că în timpul anchetei, „regimul de degradare la care am fost supus, recluziunea mea forţată fără nici un temei legal, ignorarea vulnerabilităţii mele datorită stării de sănătate, înrăutăţirea stării de sănătate psihică, limitarea posibilităţilor mele de integrala socială, mi-au produs prejudiciul estimat”, a precizat Vili Rupa, în cererea de chemare în judecată.

Vili Rupa a mai obţinut despăgubiri de la statul român, în urma unui proces câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit