Ce au decis magistrații în dosarul „matriței din Sarmizegetusa Regia”. Soluția dată la cererea de recompensă depusă de o tânără

Magistrații Tribunalului Hunedoara au respins cererea de recompensă formulată de Andreea Ciuciu, o tânără din Arad care a cerut în instanță despăgubiri de circa 500.000 de lei pentru participarea la descoperirea, în 2013, în Sarmizegetusa Regia, a matriței antice de bronz, un artefact extrem de valoros, care în prezent se află expus la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

„Instanța admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Fundaţia Dacica şi în consecinţă Respinge acţiunea civilă precizată, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta Ciuciu Andreea Maria în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Hunedoara, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta Ciuciu Andreea Maria în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Ministerul Culturii şi Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 13 august 2020”, arată decizia Tribunalului Hunedoara.

Andreea Ciuciu (35 de ani), o tânără din Arad care în vara anului 2013 a asistat la descoperirea matriţei antice din Sarmizegetusa Regia, a solicitat în 2015 despăgubiri de 500.000 de lei statului român pentru participarea la găsirea artefactului considerat unic în lume.

Procesul a început, la Tribunalul Hunedoara, în anul 2016 şi s-a prelungit datorită audierilor martorilor care ar fi asistat la descoperirie şi a procedurilor legate de expertizarea  matriţei de bronz. Expertiza aprobată de instanţă a fost realizată de fostul arheolog constănţean Ghiorghe Papuc, în vârstă de 76 de ani, însă a fost contestată de celelalte părţi din dosar. O altă expertiză a fost realizată în 2015, de specialiştii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva au evaluat matriţa la 560.000 de lei, iar anul trecut, fostul arheolog Ghiorghe Papuc a evaluat-o la 200.000 de lei. Unii specialişti au considerat-o un obiect cu o valoare mult mai mare, dat fiind unicitatea sa.
Matriţa din Sarmizegetusa Regia se numără printre cele mai preţioase artefacte descoperite de-a lungul timpului în România. A fost descoperită întâmplător, în vara anului 2013, la rădăcina unui fag bătrân doborât de furtunile din preajma sărbătorii Sânzienelor. Locul descoperirii se află în incinta monumentului istoric, aflat în patrimoniul cultural mondial UNESCO. În 23 iunie 2013, Vladimir Brilinsky, fostul adminstrator al sitului, aflat împreună cu un grup de turişti din care făcea parte şi Andreea Ciuciu, a fost cel care a scos la iveală artefactul antic, i-a anunţat pe arheologi despre el şi l-a predat imediat autorităţilor. Totuşi, Brilinsky nu a solicitat  despăgubiri. Misteriosul obiect antic, cu o greutate de  opt kilograme şi o formă hexagonală, ar fi fost folosit pentru confecţionarea unor obiecte de artă din metal. Pe el au fost încrustate scene de luptă între animale, reale şi fabuloase, printre care grifoni, lupi, hipoptami şi lei, care au dat naştere mai multor interpretări. Artefactul poate fi văzut la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!