(VIDEO) Ce a rămas în urma carierei de bauxită din Munții Șureanu

290

Drumul spre Fundătura Ponorului din Munţii Şureanu, un loc supranumit de localnici „Palma lui Dumnezeu”, datorită frumuseţii sale, traversează perimetrul unei cariere uriaşe de bauxită, aflată în pustietate, la marginea satului Ohaba Ponor.

Fosta zonă industrială înconjurată de dealurile pe care pasc vitele localnicilor, de sălaşe pentru animale şi păduri, oferă oaspeţilor săi un peisaj neobişnuit pentru Munţii Şureanu, locul Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina.

Urmele exploatării îndelungate, încheiată în 1990, se văd în versanţii roşiatici, brăzdaţi de cratere mari, peste care vegetaţia şi-a făcut loc, într-un ritm încetinit din cauza compoziţiei minerale şi chimice a solului. Un lac de carieră, acoperit cu pâlcuri de stuf, s-a format la poalele versantului, însă din cauza sedimentelor aduse de pe versanţi şi a secetei din ultimii ani, apele sale s-au restrâns.

Drumul de piatră, acoperit cu praf roşiatic, urcă sinuos din satul Ohaba Ponor, pe deasupra Peşterii Şura Mare, trecând prin vechea carieră de bauxită, abandonată de trei decenii. „Prin anii ´80, s-a muncit din greu la cariera de bauxită. Se puşca dealul, apoi era înlăturat pământul rău cu excavatoarele, iar bauxita era încărcată în camioane şi dusă la gara Pui, unde marfarele o transportau spre uzinele din ţară. Aşa s-a făcut şi drumul de munte pe care mergem azi, la sălaşele de unde aducem fânul pentru animale”, spune Maria, o localnică din Ohaba Ponor.

Cariera de bauxită a fost deschisă la începutul anilor ´70, pe terenul explorat de Întreprinderea de Prospecţiuni şi Exploatări geologice din Deva (I.P.E.G.). Specialiştii acesteia au descoperit mai multe lentile de bauxită în zonele Comarnic – Poieni, Dealul Murgoi, Dealul Robului, Fizeşti, Drăgăneşti, Var şi Ponorici – Cioclovina din Munţii Şureanu. În zona Cariera Comarnic – Poieni, de la marginea satului Fundătura Ponorului se afla cel mai mare zăcământ, cu rezerve de bauxită estimate la peste şase milioane de tone. Exploatarea ei a avut loc în anii ´70 – ´80, însă a fost neregulată şi a dus la o producţie de circa 260.000 de tone, mult sub cea proiectată.

Zăcământul a fost exploatat prin microcariere, unde rocile erau dislocate prin forare şi prin folosirea materialului exploziv plasat în foraje. Sterilul rezultat era împins cu buldozerele pe un plan înclinat, pentru extinderea haldei.

Din 1990, cariera a fost închisă, pentru că, potrivit inginerilor minieri, bauxita din zăcământul Ohaba Ponor nu era solicitată pe piaţă, iar calitatea ei nu era adecvată tehnologiilor de prelucrare existente la momentul respectiv. După încetarea exploatării, zona nu a mai fost ecologizată, vechea carieră fiind lăsată în grija naturii.
Natura va pune stăpânire pe carieră

Plantele perene, mesteceni, molizi şi fagi au ocupat cu timpul o parte din fostul perimetru minier, însă până la regenerarea completă a mediului natural afectat de lucrările la carieră, localnicii mai au de aşteptat zeci de ani, potrivit specialiştilor.

„Peisajul din zona fostelor cariere de bauxită de la Ohaba – Ponor s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de anii ‘90, dar este încă departe de reintegrarea sa completă în peisajul mai general al Munţilor Sebeş. Peisajul antropic modificat, de carieră, este într-o dinamică continuă, din 1990. Fenomenele dinamice au avut o intensitate crescută în perioada 1995 – 2004, intrând apoi în un proces de încetinire. Procesele erozive au modelat treptele carierei, astfel încât acestea, în prezent, se aseamănă formelor naturale întâlnite în vecinătate. Gradul de revegetare a carierei este în prezent de circa 70 – 75 la sută, iar noi estimăm că în absenţa altor intervenţii va creşte la 90 la sută în următorii 10 ani. Din punct de vedere al vegetaţiei, apreciem că va fi într-o dinamică accentuată pt cel puţin încă 15 – 20 de ani”, arată autorii studiului „Consideraţii privind evoluţia peisajului în zona fostelor cariere de bauxită din Ohaba – Ponor” (Universitatea din Petroşani, 2020).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.