Ce a făcut Sorin Palesică imediat după eliberare

Sorin Palesică (33 de ani) a şocat o ţară întreagă după ce a snopit în bătaie trei oameni într-un club din Straja, sub privirile unui jandarm montan, la masa căruia se aşezase. Una dintre victime, salvamontista Miruna Inel (21 de ani), a fost la un pas de moarte, după ce a primit un croşeu în plină figură de la interlop. Instanţa l-a eliberat din închisoare pe Sorin Palesică, pentru că victimele şi-au retras plângerile.

Ajuns acasă, recidivistul din Lupeni a decis să revină la vechile obiceiuri. Aşa cum o arată imaginile publicate pe pagina sa de socializare, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut Palesica a fost să se întoarcă la sala de box şi să exerseze loviturile de pumn. Sorin Palesică a publicat imagini cu el în timpul antrenamentelor şi relaxându-se într-o piscină.

În 12 aprilie, Judecătoria Petroşani a pronunţat sentinţa în dosarul în care Sorin Palesică a fost anchetat pentru scandalul pe care l-a provocat în staţiunea Straja, când, de faţă cu un jandarm montan, a snopit în bătaie trei tineri. „Instanţa încetează procesul penal împotriva inculpatului Sorin Palesică, pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Dispune punerea de îndată a acestuia în libertate. Constată că inculpatul, aflat în Penitenciarul Aiud, a fost reţinut în perioada 7 februarie – 12 aprilie”, a informat Judecătoria Petroşani.

Instanţa a obligat cele trei părţi vătămate la plata cheltuielilor judiciare de 285 de lei, de către Lucian Clondireanu, şi a câte 350 de lei, de căter Miruna Inel şi Cornel Toma Dinu.

Comentarii FB

comentarii




3 Răspunsuri la “Ce a făcut Sorin Palesică imediat după eliberare

  1. Ion Vrabie

    Asta e o țară în care poți bate pe cine vrei, iar apoi îl ameninți sa nu depună plângere sau sa si-o retragă dacă a depus și gata, poți trece la a bate alți oameni ca autoritățile care arestează și judeca niște oameni la care au găsit niște iarba în buzunar nu-ți fac nimic.
    Pentru fumat iarba ți se face dosar penal și ești hartuit de autorități ca un infractor periculos, dar dacă bați oameni si-i ameninți si-i molestezi nu pățești nimic dacă victima nu depune sau își retrage plângerea.
    =))))))
    Băi frate…. Ce mai legi stupide.

    Răspuns
  2. Nicolae

    Intrebari retorice :
    1) care e sursa de venit a individului ?
    2) cat s-au implicat unele ” organe ” in a-l elibera ?
    Rusine sistem ! 🙁

    Răspuns
  3. deva

    Justitie de cacat! Se vede ghertoiul cum imparte pumni in dreapta si`n stanga si judecatorii il pun pe liber. Daca o incasau odraslele lor nu mai era acelasi final! Romania de cacat!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 06 aprilie 2020         Tâlhărie în Călan         Coronavirus, situația la zi în 6 aprilie. Câte cazuri sunt în Hunedoara         A murit istoricul hunedorean Ioachim Lazăr         16 incendii de vegetație în județul Hunedoara         Al 15-lea deces al unui pacient în județul Hunedoara, infectat cu coronavirus         PARLAMENTUL UE. Noi măsuri financiare pentru combaterea pandemiei         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 05 aprilie 2020         Cadrele medicale din Hunedoara respiră ușurat. Rezultate negative la testele coronavirus         124 de persoane infectate cu coronavirus în Hunedoara         Accident grav pe un câmp din zona Orăștiei         Spargere la un magazin din Lupeni. Hoții au fost prinși în flagrant         Doamnă/domnule doctor, vă respect decizia! La război nu mergi fără pușcă         Amenzi pentru cei care nu poartă măști în Simeria         Încă trei decese ale unor bolnavi infectați și cu coronavirus, în județul Hunedoara         Câte cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus         O femeie cu afecțiuni grave, al 11-lea hunedorean pe lista decedaților diagnosticați cu coronavirus         Coronavirus. Vești bune la Spitalul municipal Hunedoara, după testarea cadrelor medicale         Coronavirus: Situația la zi în județul Hunedoara         Spitalul Județean de Urgență din Deva a cumpărat sute de saci pentru cadavre