Cazul Lucian Hoară va fi soluţionat de Curtea de Apel. Condamnat pentru omor, tânărul a refuzat trimiterea la “reeducare”

emo hoara (2)Lucian Hoară, pentru care Tribunalul Hunedoara a decis trimiterea într-un centru de detenţie cu rol educativ. „El a depus o contestaţie împotriva soluţiei Tribunalului Hunedoara, iar dosarul său va fi trimis spre soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia”, a declarat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara. Reprezentanţii instanţei nu au precizat motivele pentru care tânărul supranumit „criminalul emo” a fost nemulţumit de hotărârea tribunalului.

Motivele sunt fie faptul că acesta ar fi vrut să fie eliberat direct, după cei cinci ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, fie pentru că ar fi vrut să petreacă în penitenciar restul pedepsei de nouă ani de detenţie.

“Şedinţa în care a fost soluţionat acest dosar nu a fost publică, ea desfăşurânud-se în camera de consiliu”, a precizat Ildiko Glăman.

Lucian Hoară se află în închisoare din luna iulie a anului 2008. A fost încarcerat la scurt timp după ce şi-a ucis prietena în vârstă de numai 15 ani. Apoi a fost condamnat la nouă ani de închisoare, pentru omor, pedeapsă din care a ispăşit mai bine de jumătate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj         Mircea Lucescu a revenit în Hunedoara. Ce a dezvăluit antrenorul legendar al echipei Corvinul         Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului         Primăria Deva primește fonduri UE pentru reabilitarea „Palatului” Cetății Devei         Carmen Hărău: „Românii trebuie să știe!”         Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe Lotul 3         Moştenirea dregătorului Potecă, mătrăşită după cinci ani         Primăria Deva caută teren pentru ghetoul de la „Porcărie”         Tragedie în Petroșani         Lucrările de reabilitare a podului rutier peste râul Strei au fost scoase la licitație publică         Accident feroviar în apropiere de Brad: un șofer a tăiat calea trenului         Zona periculoasă a DN 66, dotată cu parapeți         Vladimir Brilinsky, lăsat de șefii CJ în afara Sarmizegetusei Regia         Tânăr condamnat pentru trafic de droguri după ce a vrut să se îmbogățească prin „darknet”