Cazul copilului născut cu malformaţii: părinţii cer anchetarea medicilor acuzaţi de malpraxis

 captura protv corneliuO plângere la Spitalul municipal Petroşani, o plângere la Colegiul medicilor Hunedoara şi una la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Sunt măsurile pe care familia din Petroşani care a trăit în urmă cu o săptămână un şoc, când a fost anunţată că pruncul născut de Elena Oprea e infirm, le va lua împotriva medicilor care au suprevagheat sarcina.

Necazurile celor doi hunedoreni au început la naşterea celui de-al doilea copil al lor, când medicii de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani i-au anunţat că pruncul, botezat Luca Gabriel, s-a născut fără antebraţul drept şi fără picioare, de la genunchi în jos. Aceasta după ce, atât în cabinetul privat al medicului care a supravegheat sarcina, cât şi în clinica privată unde mama însărcinată a fost consultată, doctorii i-au spus viitoarei mame că va avea un copil sănătos. Corneliu Oprea, tatăl pruncului, miner de meserie, a leşinat la vederea acestuia. El le cere medicilor să plătească pentru greşelile făcute. „Nu vreau să îmi văd copilul în gară, la cerşit, cu singura mânuţă pe care o are”, a spus Corneliu (foto). Duminică, la o zi după ce Luca Gabriel a fost adus acasă, tatăl copilului a fost la o mănăstire, pentru a se reculege şi a se ruga pentru binele pruncului. Nu a reuşit să treacă peste şoc şi nu îşi explică întorsătura situaţiei, după ce medicii care au citit ecografia i-au spus că va avea un copil sănătos. “La ecografiile făcute, ne-a fost arătată ceea ce ar fi fost unghiuţa copilului. Apoi, după naştere, ni s-a spus că în placenta soţiei s-au creat nişte firişoare, care s-au înfăţurat în jurul picioruşelor şi a mâinii drepte, care au strangulat membrele şi au dus la căderea lor. Alţi medici cu care am vorbit au spus că pruncul are o malformaţie genetică şi nu a avut niciodată aceste membre”, a povestit Corneliu.

În ciuda necazului prin care au trecut cei doi soţi, fiul lor Luca Gabriel a fost întâmpinat într-o atmosferă de sărbătoare la aducerea acasă din maternitate. Asta pentru ca părinţii lui să treacă mai uşor peste şoc. Copilul va fi iubit, a spus Elena, mama pruncului, însă tânăra cere ca medicii care au supravegheat sarcina să plătească pentru tratamentul de care va avea nevoie acesta. Aceasta pentru că, spun părinţii copilului, doctorii ar fi putut observa din timp malformaţia de care pruncul suferea, crede ea, însă nu au făcut-o.

Sidonia Farcaş a fost cea care a supravegheat naşterea, prin cezariană, care a avut loc în urmă cu o săptămână. Ea a explicat că medicii care citesc ecografiile nu pot oferi certitudini în privinţa evoluţiei sarcinii, ci lucrează cu probabilităţi. Malformaţia nu e letală, iar copilul e sănătos clinic, în ciuda infirmităţii de care suferi. Mai mult, a spus medicul, dacă malformaţia era depistată la ecografia făcută mamei la 22 de săptămâni, era deja prea târziu, pentru întreruperea sarcinii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Peste 3.000 de oameni sunt în izolare în județul Hunedoara         Amenzi în valoare de 330.000 de lei date de Garda de Mediu în județul Hunedoara         Cadrele medicale vor putea fi cazate la Secția de Recuperare de la Baia Sărată – Deva         100 de cazuri de coronavirus înregistrate până acum în județul Hunedoara         Din 10 aprilie, la Spitalul din Deva vor putea fi realizate testări COVID 19         O companie din Haţeg a donat 10.000 de măşti mai multor spitale şi instituţii publice         Un strop de speranță la Spitalul Județean de Urgență Deva         Numărul cazurilor de coronavirus în România se apropie de 2.500         Primarul Marcel Goia face apel la localnici pentru a ține o zi de post și rugăciune         MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Patru spitale suport pentru judeţul Hunedoara         Alți doi pacienți decedați în spitalele hunedorene aveau și Covid 19         NIMIC DESPRE COVID. Traseu pentru biciclişti, cu fonduri europene la Deva         ANUNŢ! În atenția devenilor care solicită beneficii de asistență socială         293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus