Cât a încasat Primăria Deva din taxele speciale pentru maşinile de mare tonaj

Taxa specială pentru maşinile de mare tonaj a adus încasări de aproximativ 75.000 de lei la bugetul local în primele nouă luni ale anului – în creştere cu 30% faţă de nivelul înregistrat în 2016. Reprezentanţii Direcţiei Tehnice estimează încasări de cel puţin 100.000 de lei până la finele anului.
La aproape doi ani de la introducerea sistemului online de plată şi eliberare a autorizaţiilor de liberă trecere în municipiul Deva, 90% dintre transportatorii care tranzitează oraşul achită contravaloarea taxei de tonaj prin SMS sau cu cardul bancar şi doar 10% mai folosesc sistemul clasic (plata la ghişeu). Aproape un sfert dintre operatorii de transport incluşi în prima categorie au plătit autorizaţia de acces tonaj cu cardul bancar şi alţi 76% prin SMS.
Potrivit datelor oficiale, în primele nouă luni ale anului 2017, Primăria Municipiului Deva a eliberat peste 900 de autorizaţii de acces tonaj – cel mai mare număr fiind înregistrat în luna august (135), iar cel mai mic în luna ianuarie (62). La capitolul plăţi, statisticile arată că sumele cele mai mari au fost încasate în lunile august (10.542 de lei), ianuarie (8.856 de lei) şi iulie (7.791 de lei).
Tarifele percepute pentru eliberarea autorizaţiilor de liberă trecere în municipiul Deva au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 135/2013 şi sunt cuprinse între 20 şi 6.000 de lei, în funcţie de greutatea maximă a autovehiculelor şi de perioada pentru care este solicitată autorizaţia.
Autorizaţia de liberă trecere în municipiul Deva este obligatorie pentru maşinile de peste 3,5 tone care tranzitează oraşul.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase + 11 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR