Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local

Castelul Corvinilor a fost vizitat în 2018 de peste 350.000 de oameni, iar încasările provenite de le turiștii săi, virate la bugetul local al Hunedoarei, au fost uriașe pentru municipiu. „Castelul Corvinilor a adus de 6.044.551 lei Hunedoarei, în condițiile în care sumele încasate din impozitele plătite de localnici pe teren, clădiri și mașini au fost în 2018 de 5.032.810 lei”, susține primarul Dan Bobouțanu. Castelul medieval se numără printre cele mai populare monumente istorice din România, este impresionant prin arhitectură și prin mărimea sa, dar păstrează încă o mulțime de secrete. Nu toate spațiile sale pot fi vizitate în prezent, unele din motive de siguranță, alte pentru că nu sunt amenajate. Restaurarea Castelului Corvinilor, o investiție de aproape cinci milioane de euro, finanțată de Uniunea Europeană, va rezolva situația locurilor „interzise” ale monumentului din secolul al XV-lea. „Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de restaurare a monumentului istoric va fi semnat săptămâna viitoare”, mai precizează primarul Hunedoarei.

Lucrările se vor derula pe 28 de luni şi vizează reabilitarea obiectivelor: Turnul pictat, Bucătăria Garnizoanei, Loggia Matia, Parter Turn Tezaur, Bastionul de tortură, Turn flancare pod, Turnul nou de poartă, Scara spirală, Sala Cavalerilor şi Sala Dietei, Turnul Capistrano, Ateliere (Locuinţa sudică), Aripa Zolyomi, Turnul Pustiu, Zona intrării în prima cetate, Turnul vechi de poartă, Bastionul alb, Aripa Bethlen, Bastionul Toboşarilor, Fântana, Capela, Groapa Urşilor, Bastionul muniţiilor, Galeria suspendată, Turnul Nje Boisia. Vor fi efectuate mai multe lucrări de intevenţie la castel, atât la exterior cât şi în curţile interioare. Vor fi create spaţii noi vizitabile şi vor fi restaurate încăperile din incinta castelului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + zece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara