Casa groazei din combinat scoasă la vânzare. După ce a fost luată „pe nimic” și lăsată în paragină fosta școală de ucenici e estimată la o sumă uriașă

Construită în anul 1936, fosta Școală de ucenici a Uzinelor de Fier din Hunedoara, aflată la câteva sute de metri de Castelul Corvinilor, a ajuns o adevărată „casă a groazei”.

Aflată pe vechea platformă industrială a municipiului, ea a rămas în paragină de un deceniu, deși a fost inclusă între timp pe lista monumentelor istorice din România. Hoții au prădat-o de nenumărate ori: au furat instalațiile electrice, balustradele metalice, au răscolit și vandalizat birourile, geamurile i-au fost sparte și ușile distruse. Nu mai este păzită, iar mulți dintre hunedorenii care o „vizitează” se înfioară în fața priveliștii ei dezolante.

Până în anii ’90, clădirea cu două etaje a fost folosită ca sediu al arhivelor combinatului siderurgic, iar de-a lungul timpului, sute de localnici au muncit aici. Unii dintre ei au solicitat autorităților ca fosta Școală de ucenici să fie transformată într-un muzeu al fierului. S-au ales cu promisiuni din partea autorităților, însă între timp aproape nimic în situația ei nu s-a îmbunătățit. Doar vegetația luxuriantă crescută în jurul ei și pâlcurile de copaci dintr-un fost parc al acesteia îi maschează tot mai mult ruinele.

Fosta Școală de Ucenici din Hunedoara se află în patrimoniul combinatului Arcelor Mittal din Hunedoara, care a scos-o la vânzare, împreună cu terenul de aproape 9.500 de metri pătrați, pentru suma de 200.000 de euro.

Și alte foste clădiri administrative și de birouri de pe fosta platformă industrială a Hunedoarei au avut aceeași soartă, fiind abandonate, după închiderea mai multor secții ale combinatului siderurgic, în timp ce altele au fost demolate.

FOTO: Lucian Ignat

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece + unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici