Cartierul Colonie din Petroșani, declarat zonă specială de siguranță publică și împânzit de Poliție

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a instituit măsuri suplimentare de ordine publică în cartierul Colonie, din Petroșani, declarat zonă specială de siguranță publică.

„În scopul prevenirii unor fapte antisociale, efective marite de ordine publică, formate din polițiști, jandarmi si polițiști locali au patrulat, la acest sfârșit de săptămână, in cartierul Colonie, din Petroșani. Misiunea forțelor de ordine este aceea de a asigura masuri de ordine şi siguranţă publică specifice, in scopul prevenirii şi a combaterii faptelor care aduc atingere vieţii şi integrităţii corporale, precum şi a prevenirii furturilor din locuinţe şi din autoturisme”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, pe drumurile publice se va asigura prezenţa activă a agenţilor de circulaţie rutieră, la orele de vârf, pe principalele artere, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.
„Măsura a fost instituită pe o perioadă nedeterminată, forțele de intervenție fiind alocate în teren, în funcție de situația operativă”, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!