Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan

120

Consiliul Judeţean Hunedoara a scos la licitaţie publică elaborarea proiectului tehnic şi a documentaţiei sale pentru modernizarea celor zece kilometri ai Drumului Judeţean 687, incluşi în proiectul finanţat de Uniunea Europeană. În 21 noiembrie va fi prezentat câştigătorul licitaţiei.

În iulie, Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Hunedoara şi Agenţia de Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanţare a investiţiei în modernizarea şoselei Hunedoara – Călan (DJ 687), în valoare de 36,39 de milioane de lei, finanţat de UE prin Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională.

Consiliul Judeţean Hunedoara va contribui la realizarea acestui proiect cu 3,8 milioane lei, sumă care va acoperi cheltuielile neeligibile ale proiectului şi cota de cofinanţare de 2 la sută ce revine administraţiei judeţene.

În urma investiţiei derulată pe 48 de luni, drumul va fi lărgit la şase metri, având acostamente de câte un metru, iar reabilitarea sa va duce la creşterea siguranţei rutiere, a fluidizării traficului şi a vitezei medie de deplasare pe tronsonul Hunedoara – Călan.

Proiectul mai include construirea unor rigole de scurgere pentru apele pluviale şi o bandă de urcare pentru maşinile grele, pe o lungime de 1,2 kilometri.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.