5.4 C
Deva
joi, aprilie 18, 2024

Călăul celor două surori din Balomir a fost trimis în judecată

Tribunalul Hunedoara va decide soarta tânărului Ovidiu Drângă, arestat preventiv în luna ianuarie, după ce a batjocorit și a ucis două bătrâne, peste care a intrat în casă pentru a le jefui. Dosarul ucigașului a fost înregistrat miercuri la Tribunalul Hunedoara, iar bărbatul este judecat pentru omor califficat și tâlhărie calificată. Procurorii au stabilit că tânărul a pătruns prin efracţie în locuinţa a două surori din Balomir, persoane în vârstă şi cunoscute cu dizabilităţi neuromotorii, cu intenţia de a le deposeda da bani. Le-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, leziuni ce au cauzat decesul acestora, după care le-a deposedat de circa 10.000 lei, a informau reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Cadavrele femeilor cu vârste în jurul a 70 de ani au fost descoperite de un localnic care avea grijă de ele. Aveau hainele sfâşiate şi urmele chinurilor care le-au adus sfârşitul. Cei care au găsit trupurile bătrânelor au povestit că s-au înfiorat la vederea acestora. Potrivit legiştilor care au examinat cadavrele, acestea prezentau traumatisme cranio-cerebrale, cu leziuni ale creierului, dar şi numeroase leziuni pe suprafaţa corpului, provenite de la lovirea cu un corp dur.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/