Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR

Luni a fost programată recepţia lucrărilor pe Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii din vestul ţării, însă reprezentanţii Comisiei de recepţie, formată din oficiali ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi ai Ministerul Transporturilor, din angajaţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei Române şi autorităţi locale, au avut parte de o surpriză neplăcută pe tronsonul Ilia – Holdea (Lotul 3).

După ce au făcut recepţia pe Lotul 4 Deva – Ilia, specialiştii nu au mai demarat procedurile pe tronsonul învecinat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, începerea recepţiei Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost refuzată. Acesta a declarat că nu au fost îndeplinite condiţiile de calitate a lucrărilor.

Autostrada Lugoj – Deva, Lot 3, Holdea, 8 august

„S-a refuzat începerea recepţiei pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Pe lângă neconformităţi la covorul asfaltic au apărut nişte ravenări spre taluze, nişte fisuri. Sunt probleme de calitate, iar consultantul a recomandat să nu se înceapă recepţia. În această situaţie, constructorii trebuie să corecteze neconformităţile. Oricum, ei sunt oarecum într-o situaţie fericită că nu a fost începută recepţia. Altfel puteam începe recepţia şi să o suspendăm. Atunci ar fi avut 90 de zile la dispoziţie să remedieze lucrările, iar în caz contrar le era reziliat contractul şi pierdeau garanţia de bună execuţie şi primeau şi certificat negativ”, a precizat Alin Şerbănescu.

Lotul 4 va putea fi deschis traficului rutier, în cazul în care vor fi recepţionate lucrările la cei 22 de kilometri, dar şi două bretele de la Ilia, aflate pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, acesta trebuind să fie recepţionate separat.

În toamna anului 2013 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi construcutorii celor două tronsoane au semnat contractele de proiectare şi execuţie, conform cărora lucrările urmau să fie finalizate în 26 mai 2016.

Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA.

Lotul 4, de 22 de kilometri, leagă Şoimuş de Ilia, pe Valea Mureşului. Asocierea Tehnostrade, Spedition UMB a construit tronsonul, iar costul iniţial al lucrărilor a fost estimat la 419,4 milioane lei fără TVA.

Lucrările au început în primăvara anului 2014, iar pe ambele loturi, finalizate simultan, au fost acumulate întârzieri de peste trei ani.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − treisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Iată 4 dintre cele mai populare mituri și credințe false despre pariurile sportive         Accident grav pe Calea Zarandului         Polițiștii au alergat aproape un kilometru un tânăr acuzat că a furat 1.000 de lei         Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști