Biserica medievală din Strei a intrat în șantier

Biserica medievală din Strei, ridicată pe ruinele unei villa rustica din vremea ocupației romane, a intrat în șantier. Voluntarii se implică în înlocuirea acoperișului degradat al monumentului istoric și în lucrările necesare pentru punerea în siguranță a bisericii.

„Înainte biserica avea o învelitoare foarte degradată, neexecutată într-un mod corect. Noi vom pune draniță (n.r. scânduri subțiri care acoperă casele țărănești), cu ajutorul voluntarilor veniți din întreaga țară. De asemenea, va fi mutat drenajul apei, care a fost pus greșit în trecut. Acest proiect, Ambulanța pentru monumente, în cadrul căruia se derulează lucrările se dorește a fi al societății civile, dar în colaborare cu autoritățile locale și cu proprietarii. Aici este un caz fericit, în care Primăria Călan a suportat costurile materialelor, iar Episcoia Devei și Hunedoarei finanțează paratrăznetul, care este necesar. De asemenea, foarte mulți oameni au sprijinit inițiativa reabilitării bisericii medievale, inclusiv specialiști în domeniul monumentelor istorice. O donație a venit de la Prințul Charles, de Walles, prin fundația sa, pentru reabilitarea picturii exterioare și a colonetelor de piatră ale bisericii. Urmează să intervenim pentru punerea în siguranță și restaurarea lor. Biserica din Strei este un monument important al istoriei și arhitecturii românești, însă un monument în care efectiv ploua”, a declarat Eugen Vaida, coordonatorul al proiectului „Ambulanța pentru monumente”. Costurile acestor lucrări depăşesc 40.000 lei. Asociaţia Monumentum, care derulează proiectul „Ambulanţa pentru monumente – Transilvania Sud”, a refeăcut, recent, cu ajutorul comunității locale și acoperișul bisericii de lemn din satul Vălari, veche de aproape patru secole, dar aflată într-o stare avansată de degradare.

Biserica medievală de pe Valea Streiului datează din secolul al treisprezecelea, potrivit unor istorici, şi este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult creştine din România. Biserica a fost construită din piatră pe ruinele unei aşezări romane, o „vila rustica”, iar din anii 1940, în lăcaşul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” nu s-au ţinut slujbe decât ocazional. Biserica impresionează prin vechimea sa, dar mai ales prin picturile sale murale. Deşi au fost vandalizate, iar timpul a fost necruţător cu ele, picturile din lăcaşul religios sunt impresionante: ele datează din secolul XIV şi sunt realizate de meşteri străini.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece + 15 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu         Sprijin din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei la început de an școlar         REACŢII DUPĂ PICHETAREA PREFECTURII. Uzina Mecanică Orăştie, sub control încrucişat. Urmează DNA?         Florin Oancea, alături de elevii deveni         Viorica Dăncilă a deschis anul școlar la Sântamaria Orlea         Constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva au primit o decizie favorabilă în instanță împotriva CNAIR