Birouri în aer liber pentru nevaccinați, la două primării din județ

330

La intrarea în sediul nou al Primăriei Hunedoara a fost amenajat un birou la care angajații instituției preiau documentele depuse de către localnicii care nu deţin „certificatul verde” prin care pot face dovada vaccinării. „Tot aici, persoanele care nu pot intra în sediu primesc şi sprijin din partea angajaţilor Primăriei”, informează reprezenranții Primăriei Hunedoara.

Primăria municipiului Orăștie a luat o decizie similară. „În contextul noilor reglementări legate de controlul pandemiei, persoanele care nu dețin un certificat verde nu mai au acces în interiorul instituțiilor publice. Totuși, pentru a sprijini această categorie de persoane care interacționează cu instituția noastră, am decis să operaționalizăm două birouri în afara sediului Primăriei Municipiului Orăștie. Este vorba despre Registratură și despre Biroul de Taxe și Impozite Locale. Astfel, cetățenii care au nevoie de orice fel de servicii de la compartimentele din cadrul primăriei sau care doresc să își plătească la ghișeu taxele și impozitele locale, pot veni la aceste două birouri dedicate”, a informat primarul Ovidiu Bălan.

Comentarii FB

comentarii




2 thoughts on “Birouri în aer liber pentru nevaccinați, la două primării din județ

  1. Oare?

    România a devenit o țară răvășită de pandemie, cu spitale arhipline, cu sute de morți pe zi și cu drame greu de exprimat în cuvinte. Rămân, însă, o mulțime de imagini care surprind istoria neagră a acestei perioade. Ori domnilor primari în ce parte a istoriei se înscrie demersul dumneavoastră, câte demersuri de același gen ați văzut în occident (acolo unde au început relaxările)?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *