Bilanțul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara

Șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, col. Marius Dumitru Iosif, a prezentat o sinteză a activității jandarmilor hunedoreni în anul 2020, în condițiile în care, pe lângă misiunile obișnuite, ofițerii și subofițerii jandarmi au efectuat zilnic numeroase activități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS COV 2.

Potrivit echipei de comandă, printre prioritățile anului 2021 ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara se află:

Creșterea operativității structurilor de ordine publică, antiteroriste, de pază și protecție instituțională

Continuarea îmbunătățirii suportului logistic, pentru a asigura o bună capacitate de reacție și intervenție a structurilor operative

Îmbunătățirea dotării materiale a efectivelor care execută acțiuni speciale de intervenție antiteroristă sau atragerea de fonduri europene în cadrul unor proiecte, alături de alte structuri eligibile.

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat la evaluarea activității din 2020 a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara.

Toate misiunile jandarmilor hunedoreni, care au avut drept scop asigurarea ordinii și liniștii publice, la care s-au adăugat activități speciale, în contextul pandemiei, au fost îndeplinite cu profesionalism, pentru locuitorii județului Hunedoara. Comportamentul exemplar al jandarmilor a contribuit la atingerea unei incidențe scăzute a infecției COVID 19 și, în același timp, la menținerea unei situații normale din punct de vedere al ordinii publice. Vă felicit și vă doresc un nou an de activitate plin de realizări profesionale.” a transmis în mesajul său prefectul județului.

Prefectura Hunedoara – Biroul de presă

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!