4.6 C
Deva
vineri, aprilie 26, 2024

Bicicliștilor deveni li se pregătește o mare surpriză. Rețea integrată de piste pentru biciclete, după modelul olandez

Piste integrate de biciclete, pasaje supraterane și subterane, înterconectări între cartiere, sunt doar câteva elemente dintr-un viitor Velo City în care s-ar transforma Deva. În fapt, dacă s-ar pune în operă viitorul proiect ce s-ar realiza împreună cu Sibiul, Deva ar deveni primul oraș românesc al bicicletelor

vilo city mare

Conceptul integrat privind realizarea unei rețele urbane de piste de biciclete în Deva și Sibiu, ca o soluție specială pentru reducerea poluării, ridicarea nivelului de sănătate al populației, creșterea gradului de siguranță în trafic, a fost prezentat, la Primăria Deva, de americanul Patrick Seidler, fondatorul companiei Wilderness Trail Bikes, Inc. (WTB).

Patrick Seidler este un cunoscut promotor al introducerii sistemelor moderne care să asigure transportul cu ajutorul bicicletelor. El spune că nu este vorba de soluții noi, ci doar de implementarea unor soluții între care se remarcă cea folosită în Olanda, țara cu cea mai largă rețea de drumuri pentru bicicliști.

„Nu trebuie să inventanți nimic. Olandezii ne-au dat deja ideea a ceea ce înseamnă să proiectăm sisteme integrate de transport cu bicicleta. Bicicleta este benefică pentru sănătate, pentru economie. Pentru a realiza acest proiect, Deva are nevoie de trei lucruri: de suportul oficialilor, a consilierilor locali, de suportul companiilor locale, a oamenilor educați și, de asemenea, avem nevoie de suportul societății civile și a reprezentanților acestora”, a spus Patrick Seidler.

 

Fundamentele lui John Pucher

 

În fapt, în mod explicit, succesul unei rețele integrate de piste pentru bicicliști se bazează pe cele șapte fundamente elaborate de profesorul american John Pucher. Primele cinci concepte vizează infrastructura: un sistem extensiv de facilități separate pentru ciclism (piste și benzi complet integrate, cu scurtături conectate, conexiuni prin cartiere, pasaje pentru mașini), intersecții modificate și semnalizări de prioritate în trafic (lumină verde mai rapid pentru cicliști, poziții de așteptare pentru cicliști situate înaintea celor pentru mașini), decongestionarea traficului (limitări de viteză sub 30 de kilometri pe oră, sub 5 kilometri pe oră în zone rezidențiale), parcări pentru biciclete și coordonarea cu transportul public. Alte două concepte vizează politicile necesare: educație și training despre trafic (cursuri despre ciclism pentru școlari, piste de testare pentru copii) și legislație (protecție legală specială pentru cicliști copii și vârstnici și aplicarea strictă a legislației ce prevede drepturile cicliștilor.

 

„Bicideva” cu bani europeni

 

„După cele cinci zile petrecute în Olanda, ideea de bază care s-a desprins de-acolo a fost că vrem să facem în Deva primul Velo City din România. Asta înseamnă o infrastructură integrată de piste de biciclete, nu numai piste izolate care să te ducă dintr-un punct în celălalt. Să putem să utilizăm bicicleta nu numai ca agrement ci și pentru transportul efectiv al cetățenilor, în zona centrală traficul să fie cât mai mic, astfel încât să putem să utilizăm bicicletele în siguranță. Am pornit de la o idee, s-a născut un concept și acum încercăm să găsim o soluție pentru Deva. Împreună cu Sibiul o să încercăm să facem un parteneriat astfel încât să putem să atragem bani europeni. Beneficiile ar fi: un oraș mai verde, un oraș în care poluarea scade, un oraș în care sănătatea populației este importantă. Am fost în Olanda să învățăm, să aducem experiența lor aici. Am văzut o infrastructură interconectată în toate marile orașe. Și au o legislație extrem de importantă. V-aș da un exemplu: au un singur articol de lege vizavi de accidente. În cazul unui accident între o mașină și o bicicletă întotdeauna mașina va fi de vină. Acest lucru a generat o cultură în care șoferii sunt extrem de atenți la bicicliști.”, a declarat Radu Dragomir, consilier al primarului Devei.

 

Există bani, strategie și voință

 

Primarul Petru Mărginean susține că este vorba de un proiect ambițios și se va face tot posibilul pentru pregătirea și implementarea sa. „Sperăm că, împreună cu corporația DHS, cu Primăria Sibiu, de unde avem toată certitudinea din ceea ce ne-a transmis primarul Sibiului, Klaus Iohannis, vom putea dezvolta, la nivelul celor două orașe, acest proiect foarte important pentru noi toți, foarte important pentru comunitate”, a declarat Petru Mărginean.

El a mai spus că există bani, există voință, strategii sunt, astfel încât se poate trece la treabă. De notat că, pentru astfel de proiecte există surse importante de finanțare din bani europeni.

Știri Similare

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/