Bicicleta care întoarce privirile

Mircea Moldovan (Paco), un tânăr din Deva, masterand la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, a inventat o bicicletă unicat, autonomă, care foloseşte energia solară ca mijloc de propulsie. Invenţia tânărului a fost distinsă cu premiul special „Best Invention“ al Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie pentru Tineret 2018, care a avut loc în weekend, în Bucureşti.

Bicicleta realizată de Mircea Moldovan permite personalizarea cadrului, a roţilor, ghidonului, şeii şi pedalelor. Inventatorul ei a dezvoltat şi un concept prin care spiţele sunt realizate prin reciclarea unor lanţuri uzate. Panourile fotovoltaice care alimentează bateria bicicletei sunt integrate în cadrul de metal al acesteia, în aşa fel încât cel care o foloseşte să nu fie deranjat de prezenţa lor, iar producţia de energie să fie maximă. Energia solară devine principalul element de propulsie al bicicletei atunci când persoana care o foloseşte este obosită, dar doreşte să nu se oprească din drum. Juriul care l-a premiat pe tânăr a apreciat originalitatea, complexitatea şi tenta ecologică a invenţiei prezentate. „Bicicletele nu mai sunt ce au fost odată. Au devenit mult mai frumoase ca aspect, mult mai practice şi mai ales performate. Ideea unei astfel de biciclete mi-a venit de câţiva ani, dar abia anul trecut am reuşit să o pun în practică. La realizarea ei m-au ajutat Corneliu Birtok Bănească, cât şi cei de la Facultatea de Inginerie. Avantajul acestei biciclete cu energie solară este de a menţine bateria o perioadă mai lungă faţă de una normală. De asemenea, spiţele sunt realizate din lanţuri vechi de bicicletă pe care astfel le-am reciclat. Este o bicicletă cu care, atunci când ieşi la plimbare, întorci privirile oamenilor”, a declarat Mircea. Tânărul a fost ajutat la realizarea bicicletei de Corneliu Birtok Bănească, cunoscut pentru invenţiile sale în domeniul auto. Cei doi au mai fost premiaţi şi la Salonul Auto Bucureşti (SAB), din luna octombrie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus