3.9 C
Deva
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Sfârşitul verii aduce profit agricultorilor

deva (36)Cele mai căutate legume din pieţe au fost roşiile şi castraveţii, dar nici ardeii graşi, kapia şi gogoşarii nu i-au lăsat indiferenţi pe cumpărători.

Spre mulţumirea fermierilor, piaţa agroalimentară a Devei s-a transformat în ultimele zile într-un adevărat furnicar, în care printre tarabele încărcate până la refuz de fructe şi legume îşi fac loc un număr mare de cumpărători. „Preţurile au mai scăzut la legume în această perioadă, deşi cererea este mare. Dacă la începutul verii am vândut roşiile cu 6 lei kilogramul, acum le dăm la 2,5 lei – 3 lei, însă avem cumpărători”, spune Maria, o agricultoare din zona Haţegului, venită cu roşii, gogoşari şi kapia la piaţa din municipiul Deva. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în general, preţul legumelor vândute în pieţele agroalimentare din judeţ este mai mic cu 0,5 lei – 1 leu. Explicaţia o dau tot fermierii.

An ploios, an bun

„A scăzut preţul lor pentru că a fost un sezon îmbelşugat. Anul trecut a fost bun pentru agricultură, dar am avut parte şi de o perioadă secetoasă care a redus producţia. Ploile ne-au ajutat mai mult în acest sezon, iar producţia a fost bună la roşii, castraveţi, kapia, gogoşari, ardei graşi, varză, în general la ceea ce se cumpără în judeţ, în această perioadă. Cererea a fost pe măsură şi chiar a depăşit oferta în unele zile”, a explicat Mioara Barbu, agronom.

Dacă în primăvara acestui an administraţia locală a Hunedoarei a pus în discuţie soarta pieţei agroalimentare Dunărea din municipiu, care în acea vreme devenise aproape pustie, piaţa a redevenit animată.  În ultimele luni a crescut numărul clienţilor, al producătorilor care ocupă spaţiile din piaţă, şi al încasărilor pieţei, astfel că nu se mai pune problema închiderii acesteia.

În ciuda anului bun pentru agricultură, aşa cum l-au numit fermierii hunedoreni, profitul acestora nu a fost ridicat. „Am avut legume din belşug, dar costurile de producţie au crescut faţă de anii trecuţi, la fel şi cheltuielile cu combaterea dăunătorilor”, a adăugat inginerul agronom. De asemenea, adaugă specialistul, Hunedoara nu poate concura cu centrele mari legumicole din sudul ţării şi din Dobrogea, care dictează preţul pe piaţă.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/