Bătaie în trafic pe un bulevard din Hunedoara

534

Luni seara, polițiștii au intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit în zona giratoriului de pe bulevardul Republicii, din Hunedoara, între un tânăr de 19 ani, din Simeria şi un bărbat de 35 de ani, din municipiu, care a escaladat în violențe.

„Altercaţia a fost generată de faptul că tânărul de 19 ani conducea un autoturism cu viteză redusă, fapt ce l-a nemulțumit pe bărbatul de 35 de ani, care l-a urmărit din spate cu autoturismul pe care îl conducea și l-a determinat să oprească pe partea carosabilă. Cei doi conducători auto au coborât din autoturisme și s-au lovit reciproc, iar în altercația lor au intervenit alţi doi tineri, în vârstă de 24 şi 25 de ani, din Hunedoara, pasageri în cele două autoturisme. În urma agresiunii, bărbatul de 35 de ani a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Hunedoara, pentru examinare medicală, fără a rămâne internat”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de siguranță publică şi de poliţie rutieră. După aplanarea conflictului, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violențe şi tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au luat măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de cei patru tineri implicaţi în conflict. Cei în cauză au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați la magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării unei măsuri preventive”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *