Bărbat tâlhărit la marginea Devei. Doi tineri au fost reținuți

50

Doi tineri au fost reținuți pentru tâlhărie, după ce ar fi jefuit în bărbat de 61 de ani, cetățean român cu domiciliul în Statele Unite ale Americii.

Victima a reclamat că în noaptea de 11 octombrie 2019, după ce a fost abordat de o tânără în autogara din Deva, s-a deplasat împreună cu ea și cu alți doi tineri cu un autoturism, într-o parcare izolată, situată la ieșirea din municipiul Deva spre Arad. Acolo a fost agresat și deposedat de bagajul personal, în care avea articole de îmbrăcăminte, telefonul mobil și portmoneul cu documentele de identitate, 2.400 dolari americani și 300 de lei.
„Bărbatul a fost abordat iniţial de tânără, care profitând de faptul că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a propus că îl conducă la un loc de cazare, în apropiere de municipiul Deva. Cei doi prezumtivi autori ai infracţiunii de tâlhărie calificată sunt doi bărbaţi din municipiul Deva, ambii în vârstă de 30 de ani, față de care a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore. Cei doi au fost introduși în cadrul Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *