Euro la 1,3 bani de 4,50 lei

Raportul euro/leu continuă să se apropie de pragul de 4,50 lei, care nu a mai fost atins de la începutul acestui an.

Nu doar leul a avut de suferit de pe urma ieşirilor de capital speculativ. Şi celelalte monede din regiune se depreciau faţă de euro, cea poloneză la 4,337 – 4,346 zloţi, mai jos cu circa 1,9% faţă de finalul lui noiembrie, iar cea maghiară la 313,4 – 314,6 forinţi, scăderea fiind de circa 1%.

Cursul euro a crescut de la 4,4821 la 4,4873 lei, mai sus cu circa 4,1 lei faţă de ultima şedinţă din noiembrie. O medie mai ridicată, de 4,4931 lei, a fost atinsă în data de 29 iunie.

Piaţa valutară s-a deschis ieri la 4,4840 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de marţi. Volatilitatea a fost redusă, însă ordinele de vânzare de lei au ridicat euro până la un maxim de 4,49 lei, iar tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4870 – 4,49 lei.

Deprecierea leului va fi limitată, cel mai probabil, de către BNR, care nu doreşte o consolidare a euro peste 4,50 lei, în condiţiile în care parcursul economiei este unul pozitiv iar preţul ţiţeiului a scăzut la minimul ultimilor şapte ani, ceea ce va compensa aprecierea aşteptată a dolarului.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,1317 la 4,1049 lei, într-o zi în care cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,099 şi 4,123 lei. Reamintim, că joia trecută moneda americană a atins maximul său istoric de 4,2220 lei.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,081 şi 1,085 franci/euro, profita de aprecierea euro şi creştea de la 4,1396 la 4,1445 lei, care reprezintă maximul ultimelor patru luni.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,0879 şi 1,9944 dolari, investitorii fiind preocupaţi de scăderea preţului la materiile prime.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Radu Georgescu

DOMUS M&D – Companie de Relaţii Publice

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
ALERTĂ. Peste 70 de cazuri noi de Covid 19 în județul Hunedoara         Angajat al Minei Lupeni, infectat cu noul coronavirus         Ecaterina Andronescu: „Nu sunt de acord să eliminăm educația tehnologică!”         După 16 ani și 4 mandate de primar, Gheorghe Ile se retrage din cursa electorală         Noul coronavirus lovește devastator în județul Hunedoara. Nouă localități, la limita carantinării         Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni         Povestea științifică a Cetății Deva         Situație dramatică în Orăștie: Tâmpenia „Nu purtați mască”, „Nu este Covid 19” dă roade. Finanțele – închise, în urma infectării unor angajate         Dosarul retrocedărilor controversate din Retezat, soluționat după un deceniu. Ce a decis instanța         Fortificația Sarmizegetusei Regia va fi restaurată integral         Începe distribuirea unor produse alimentare destinate anumitor categorii de persoane din Deva         Muncă la negru pe șantierul căii ferate Simeria – Gurasada         Din bugetul județului Hunedoara se va amenaja un compartiment destinat tratării pacienților cardiaci critici         CJ Hunedoara: Încă 3 milioane de lei pentru drumurile județene         CJ Hunedoara va finanța închiderea deponeului neconform de la Vulcan         Ioan Emanuel Clej (ALDE) candidează la funcția de primar al Devei         Mircea Moloț (ALDE) candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara         Petrecere în plină stradă, într-un cartier din Hunedoara         Cum arată noul drum spre Vadu Dobrii         Rechizitoriul „revoltei din cartierul Micro 6 – Hunedoara”