Conducerea după ureche a economiei are un preț

Ceea ce se întâmplă zilele acestea cu cursul euro/leu nu poate fi considerat drept un atac speculativ.

Este răspunsul pieței la gafele politice și economice ale PSD-alde, care în ultimii doi ani au cheltuit bani în dreapta şi în stânga, pentru a se trezi acum că nu mai are cu ce să își onoreze promisiunile populiste.

Lipsa bugetului de stat pe acest an, deteriorarea indicatorilor precum deficitul bugetar şi cel comercial, precum și atitudinea anti-business a celor aflati vremelnic la putere, nu puteau fi corectate decât într-un singur mod: deprecierea monedei naționale.

Fondurile speculative locale sau de afară nu puteau să nu profite de situația actuală a economiei românești, care a fost dată peste cap de modificarea codului fiscal, operata la sfârșitul anului trecut.

Iar „Taxa pe Lăcomie” nu permite BNR să folosească cel mai utilizat instrument pentru refacerea încrederii în leu: majorarea dobânzilor.

Ieri pe piețele internaționale cotațiile euro au fluctuat între 4,749 și 4,772 lei, semn că există posibilitatea atingerii pragului de 4,48 lei!

Cotațiile dolarului american au urcat, la rândul lor, la 4,181 – 4,207 lei.

Investitorii erau prudenți pe piețele internaționale, ei așteptând rezolvarea situației care a condus la închiderea sistemului public federal american dar și deciziile de politică monetară ale BCE.

Pe acest fond, perechea euro/dolar fluctua între 1,133 și 1,1398 dolari.

Indicele Bitcoin calculat de Bloomberg stagna ieri la prânz în apropierea valorii de 3.550 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Taxele de studii pentru învățământul de stat nu vor opri tinerii absolvenți să plece din România         Primarul Marcel Goia, diagnosticat cu noul coronavirus         Mircea Moloț: „Hunedoara trebuie să meargă mai departe!”         A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.         Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?