BNR a influenţat discret cursul euro

Luna trecută, euro ar fi trebuit să depăşească confortabil pragul de 4,54 lei însă, conform informaţiilor din piaţă, de fiecare dată când acest nivel a fost testat au apărut ordine de vânzare de valută, semn că BNR ar fi intervenit punctual pentru a stopa deprecierea leului.

Faţă de finalul lui 2015, cursul euro a crescut cu doar 0,4 bani, el fluctuând în ianuarie între un minim de 4,5169 şi un maxim, al ultimilor doi ani, de 4,5386 lei, atins în 28 ianuarie.

Ultima şedinţă a lunii a fost una agitată. După o deschidere la 4,5430 lei, cotaţiile au coborât până la 4,5280 lei, pentru ca la închidere tranzacţiile să se realizeze între 4,5360 şi 4,5390 lei.

Leul va trebui să facă faţă şi luna aceasta presiunilor depreciative, care vor veni, în principal, din exterior, datorită creşterii aversiunii faţă de risc, provocată de încetinirea ritmului de creştere a economiei chineze, care a dus la scăderea constantă a preţului la materiile prime şi la slăbirea monedelor ţărilor emergente.

În condiţiile în care guvernul actual este, în principiu, unul apolitic, nu ar trebui să existe modificări populiste ale codului fiscal, soluţii „normale” într-un an electoral. Deci, nu ar trebui să apară, din acest punct de vedere, presiuni asupra cursului.

Ieftinirea leului pe piaţa monetară interbancară, determinată de surplusul de lichiditate, ar putea crea probleme, în condiţiile în care dobânda Robor cu scadenţa la trei luni a scăzut săptămâna trecută la un nou minim istoric, de 0,85% pe an. Partea bună este aceea că românii care au credite în lei ar putea să scoată mai puţini bani din buzunar din primăvară pentru rambursarea ratelor la credite.

Cursul dolarului american a fost mult mai volatil, influenţat de evoluţia acestuia faţă de euro, cu un minim de 4,14 şi un maxim de 4,2141 lei, valori atinse în prima săptămână a anului. Tendinţa pe termen mediu este una de apreciere pentru dolar, care a încheiat luna la 4,1525 lei, mai sus cu jumătate de ban faţă de finalul lui decembrie.

Menţinerea unor dobânzi negative de către Banca Naţională a Elveţiei, a redus semnificativ plasamentele în moneda helvetă, care s-a depreciat pe pieţele internaţionale la finalul lunii trecute la 1,106 – 1,117 franci/euro, minim al ultimului an. La noi, media a atins un vârf de 4,1732 lei, pentru ca la sfârşitul lunii să scadă la 4,0820 lei, mai jos cu aproape zece bani faţă de ultima şedinţă din 2015.

Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,0770 dolari, la începutul anului, şi 1,0981 dolari. La finalul lunii euro a scăzut de la 1,0948 la 1,0811 dolari, pieţele americane închizând la 1,0831 dolari.

Dolarul s-a apreciat după anunţarea creşterii PIB-ului SUA cu 0,7% în ultimul trimestru din 2015, an în care creşterea economică a fost de 2,5%, nivel identic cu cel din 2014.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani         Turnul Alb al Castelului Corvinilor își recapătă strălucirea         Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva