Avram Iancu, omagiat la Țebea. Ce soartă tragică a avut „Crăișorul Munților”

451

Mii de oameni sunt așteptați duminică, la „Serbările Naționale de la Țebea”, eveniment prin care este omagiat Avram Iancu (1824 – 1872), lider al românilor din timpul Revoluţiei din Transilvania anilor 1848 – 1849, de la moartea căruia în 10 septembrie se împlinesc 150 de ani.

Avram Iancu s-a remarcat în timpul mişcărilor revoluţionare de la mijlocul secolului al XIX-lea, când împreună cu miile de români care făceau parte din Legiunea Auraria Gemina, a luat parte la mai multe operaţiuni militare pe teritoriul Transilvaniei, în special alături de armata imperială austriacă, aflată atunci în conflict cu armata ungară susţinută de secui.

Cel supranumit „Crăişorul munţilor” şi moţii săi i-au sprijinit pe habsburgi în disputele cu armata ungară, după ce, potrivit unor istorici, ungurii au refuzat drepturile politice pentru români, în timp ce Casa imperială austriacă i-a recunoscut ca naţiune politică.

Cele mai sângeroase conflicte s-au dat în mai 1949 la Abrud şi în împrejurimile oraşului din Munţii Apuseni. Ostilităţile din Transilvania s-au încheiat în august 1849, iar treptat moţii au renunţat la arme. Avram Iancu rămăsese un personaj incomod, atât pentru autorităţile ungare, cât şi pentru habsburgi. Fusese chiar arestat, în decembrie 1849, de soldaţii austrieci, în târgul de la Hălmagiu, însă la scurt timp a fost eliberat, în urma intervenţiei energice a populaţiei. În arest

„Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele”, scria Avram Iancu, în 20 decembrie 1850.

La câțiva ani, după încheierea Revoluţiei din 1848 – 1849, destinul său a luat o turnură tragică.

În vara anului 1852, împăratul Franz Ioseph a vizitat Transilvania, unde starea de tensiune între comunităţile română şi maghiară continua să existe. Avram Iancu a pregătit întâmpinarea sa la Vidra de Sus, însă în ziua în care Franz Ioseph a ajuns pe Muntele Găina, Iancu nu s-a mai prezentat în faţa împăratului. Nimeni nu a putut să explice gestul românului, care nu putea fi înduplecat să îşi schimbe atitudinea. Episodul a însemnat ieşirea din viaţa publică a eroului transilvănean.

În toamna aceluiași an, Iancu a fost arestat la Alba Iulia, din ordinul unui ofițer austriac, Hoehn, iar în temniță a fost brutalizat. Adus apoi la Sibiu, a fost eliberat în scurt timp, pe motiv că reținerea sa a fost făcută „din greșeală și dintr-un exces de zel al organelor subalterne”, nota istoticul Silviu Dragomir. După episodul arestării, un colonel din Sibiu i-ar oferit lui Avram Iancu o funcție bine plătită, pentru a face uitat incidentul, însă Avram Iancu a refuzat-o.

Arestarea și maltratarea lui Avram Iancu i-ar fi declanșat problemele care aveau să ducă, în cele din urmă la ruinarea sănătății sale și la moartea acestuia la doar 48 de ani, erau de părere unii istorici.

„Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”, obişnuia Crăişorul munţilor să spună, în momentele de luciditate din ultimii ani ai vieţii sale.

Bunul său prieten Gheorghe Bariţiu a fost unul dintre puţinii oameni care au încercat să ofere explicaţii pentru decăderea abruptă a lui Avram Iancu. Gheorghe Bariţiu, istoric şi întemeietor al presei româneşti din Ardeal, a oferit mărturii rare despre Avram Iancu, în două numere consecutive ale ziarului Transilvania (1 noiembrie 1872 şi 15 noiembrie 1872), la câteva săptămâni după moartea sa.

„În zilele petrecerii lui Iancu la Sibiu s-au întâmplat multe scene dintre care unele într-adevăr tragice: scena de la băile de abur, plânsul cel amar al lui Avram Iancu, atât în baia cât şi în casa lui Măcelariu şi strigătul lui cel dureros: <<Nu mă lăsaţi, nu mă lăsaţi că mă prind jandarmii>>. După aceea Iancu adormi distrus sufleteşte şi înfrânt sufleteşte. După ce se deşteptă, începu să ceară mereu vinars, ca şi cum încerca să îşi amorţească durerile”, cria Gheorghe Bariţiu.

Publicistul l-a întâlnit ultima dată pe Avram Iancu în 1865, la Abrud. A încercat, fără succes, să îl ajute.

„Atunci iarăşi mi-au zis oamenii noştri că se încerc doar amu îl voi îndupleca să se lase de băut şi să se reapuce de avocatură. L-am luat frumuşel numai de la diploma sa de avocat, i-am accentuat nenumăratele calamităţi ale poporului şi necesitatea de a i se da ajutor pe la tribunale şi la autorităţile politice. Până la un loc Iancu îmi vorbea, cum se zice, în toată firea, dintr-o dată însă ficsându-se îmi zise: <<Hm, ce, doar nu ai vrea şi dumneata să mă aresteze nemţii austriaci>>. Această apostrofare a lui Iancu mă dezarmă, cauzându-mi o întristare profundă. Aşadar, atentatul de la Hălmagiu, arestarea şi maltratarea din 1852, lăsaseră în sufletul lui Iancu impresiuni atât de dureroase, încât ele se prefăcură în idee fixă, care îl urmăriră ca un spirit necurat în toată viaţa lui”, scria Gheorghe Bariţiu, în Transilvania (15 noiembrie 1872).

Istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă Iancu, bolnav, prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea. La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tusei chinuitoare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei unui român din Baia de Criş. Au fost găsite asupra lui o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului, susţin istoricii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.