1.3 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Avarii majore au lăsat Petroşaniul fără apă

Două conducte de apă au cedat la finele săptămânii trecute, lăsând cartiere întregi fără apă potabilă ore în şir, iar conducerea ApaServ spune că, din păcate, astfel de probleme pot apărea oricând în zonele unde încă nu s-au realizat lucrări de modernizare a reţelelor publice.

În municipiul Petroșani au avut loc, la finalul săptămânii trecute, două avarii majore. Prima avarie a fost semnalată pe strada Anghel Saligny – lângă Judecătoria Petroşani şi a afectat inclusiv interiorul instanţei de judecată. “Avaria menționată a fost discutată și analizată de echipa managerială a Apa Serv cu reprezentanții Primăriei Petroșani pe întreg parcursul săptămânii, însă Apa Serv a primit acceptul de a acționa pe porțiunea ce aparține domeniului public al administrației locale abia în cursul zilei de sâmbătă.

În aceste condiții , tot sâmbătă au fost începute și lucrările propriu-zise pentru rezolvarea situației”, spun oficialii furnizorului de apă şi canalizare. Lucrările au fost finalizate abia în jurul orei 12.00 noaptea, iar intervenţia a fist îngreunată de faptul că echipele Apa Serv au intervenit la o conductă spartă aflată lângă un stâlp de curent electric. Exista riscul real de provocare a unei alte avarii, și la sistemul de alimentare cu energie electric a zonei, dacă s-ar fi dărâmat stâlpul de electricitate. “În conditiile date, s-a decis anularea conductei vechi și realizarea unor branșamente separate pentru alimentarea celor 8 case care fuseseră afectate de avaria în cauză”, au explicat sursele citate.

Câteva ore mai târziu, o nouă avarie de proporţii şi au fost necesare din nou restricții în furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă. De data aceasta, a fost afectat Cartierul Carpați, în zona Aleea Crângului, unde o altă conductă a cedat din cauza vechimii, adică peste 40 ani. Echipele de intervenție ale ASVJ au lucrat și aici pe tot parcursul zilei de duminică, iar luni comisia tehnică condusă de directorul general al societăţii a efectuat și un control în zonele în care s-au efectuat aceste lucrări, pentru a verifica finalitatea acestora și reluarea în condiții normale a serviciilor de furnizare a apei potabile.

Conducerea Apa Serv Valea Jiului precizează că, din păcate, astfel de probleme pot apărea tot mai des în diverse locuri din Valea Jiului unde încă nu au fost realizate lucrări de modernizare a rețelelor publice de alimentare cu apă potabilă, care au un grad de uzură ridicat, din cauza vechimii lor de peste 40 de ani. “ASVJ asigură beneficiarii săi că, acolo unde apar astfel de probleme sau unde sunt sesizate disfuncționalități în ceea ce privește asigurarea serviciilor de apă și canalizare de către beneficiari, se acționează imediat pentru rezolvarea acestor solicitări”, mai soun reprezentanţii ApaServ Valea Jiului.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/