Autostrăzile din România, din bucăți

Autorităţile promit să termine anul acesta bucăţile de şosea care lipsesc de pe acest traseu. Şanse de finalizare sunt anunţate şi pentru aproape patruzeci de kilometri din autostrada Lugoj-Deva, deşi în prezent lucrările nu sunt foarte avansate, informează digi24.ro.

În total, circa optzeci de kilometri de şosea de mare viteză ar putea fi gata până la finalul anului, spun reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri. Prima inaugurare va avea loc în iunie, atunci când vor fi gata şi ultimii 12 kilometri din autostrada Nădlac- Arad. Este vorba de două bucăţi de 2 şi respectiv 10 kilometri aflate la capetele şoselei de mare viteză.

Lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad este asfaltat pe toată distanţa. Mai trebuie completat parapetele din loc în loc şi trebuie montate gardurile din afara părţii carosabile. Primii 6 kilometri sunt deja folosiţi, ei au fost deschişi circulaţiei la finalul anului trecut odată cu deschiderea primului lot al autostrăzii.

În iunie termină şi vecinii noştri lucrările la şoseaua de mare viteză M43 şi o aduc până la graniţa cu România. În plus, spun şefii de la Drumuri, anul acesta vor fi gata şi ultimii 25 de kilometri din autostrada Timişoara-Lugoj. „Finalizarea acestui tronson face posibilă folosirea a 10 kilometri de drum de legătură care nu puteau fi utilizaţi că nu duceau nicăieri”, a declarat Narcis Neaga, director general al CNADNR. Continuarea pe digi24.ro.

SURSA: digi24.ro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane         Accident rutier pe șoseaua Simeria – Hațeg         Contrabandă cu țigări în Petroșani         Bogdănel Nițu, lăsat fără mașina de lux. Mesajul fostului cap al lumii interlope din Deva         Reacția Patriarhiei, după scandalul iscat la biserica din Jieț         CJ Hunedoara a numit o conducere nouă la SJU Deva         Rețea importantă de traficanți de droguri, pedepsită cu închisoarea         Scandal la o mănăstire din județul Hunedoara         Barajul Gura Apelor, locul de vis din inima Retezatului, invadat de turiști la sfârșit de săptămână         Criminal capturat de Poliție în Uricani. A împușcat doi marocani         Tânăr de 20 de ani, fără permis auto, a produs un accident în intersecție         Au spart geamul cu un bolovan și au jefuit un apartament         Anchetă extinsă în dosarul „revoltei de la Hunedoara”         Situația plăților la zi efectuate în județul Hunedoara pentru șomajul tehnic         AJPIS a continuat să asigure plata corespunzătoare „indemnizaţiei de sprijin COVID 19”         Au început lucrările de modernizare a drumului de legătură între strada Vulcan și strada Cozia         Paftaua din fier, placată cu tablă de bronz, de la Ardeu         ITM Hunedoara – privind prevenirea răspândirii noului coronavirus la reluarea activităților de transport         Aparat de plasmafereză funcțional în județul Hunedoara