Aurul dacic se răzbună. Traficant de comori dacice, trimis în judecată

Un hunedorean care a traficat peste graniţă piese importante din patrimoniul naţional, descoperite în urma unor detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, a fost trimis în faţa judecătorilor de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Stoicoi Adrian zis Adi Bocşeru este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi spălare de bani.

 

monedeProcurorii care au instrumentat dosarul spun că, în perioada 1998 – 2013, Adrian Stoicoi a aderat la o asociaţie infracţională având ca scop comiterea de infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, în urma cărora a valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor şi spălat mai multe tezaure  monetare (stateri Lysimach, Koson şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, care au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Prejudiciul este impresionant şi a fost calculat la 2.548.300 euro.

În cursul urmăririi penale, s-a reuşit recuperarea unei părţi din tezaurul traficat pe piaţa neagră, respectiv 37 monede antice – din care 25 denari romani şi 12 tetradrahme dacice – în valoare de 6.323 euro, 149 monede Koson – 142 recuperate în România, 2 din Dublin, Irlanda, iar 5 din Munchen, Germania – în valoare de 2750 euro; 3 monede Lysimach, din aur, în valoare de 2.850 euro; un depozit de 22 unelte dacice în valoare de 13.050 euro.

Sechestru asigurător pe bunurile traficantului de comori

Mai sunt însă multe piese importante de recuperat, după cum spun procurorii. Este vorba despre o brăţară (450.000 euro) oferită spre vânzare la casa Christie’s, New York, aflată în urmărire internaţională, 800 monede Lysimach, din aur (600.000 Euro), 27 monede Lysimach, din aur (20.250 euro); 1051 monede Koson din aur (578.050 euro) – din care 145 piese sunt indisponibilizate de autorităţile britanice la British Museum, Londra – şi 2 brăţări spiralice din aur (2 x 450.000 euro).  „În vederea recuperării prejudiciului adus părţii civile, Statul Român, precum şi pentru confiscarea specială a bunurilor şi valorilor care au format obiectul infracţiunii de spălare a banilor, în cauză s-au luat măsuri asigurătorii, indisponibilizându-se prin sechestru asigurător bunurile mobile şi imobile ale inculpatului, în valoare totală de 30.000 de Euro: apartamentul situat în municipiul Orăştie, casa de vacanţă din satul Grădiştea de Munte, autoturismele de teren Suzuki Vitara, ARO 244 şi IMS. În temeiul art. 118 lit. b din C.pen., s-a solicitat confiscarea de către instanţă a următoarelor obiecte corp delict ridicate de la domiciliul inculpatului, care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor: cagule pentru  mascare, mănuşi pentru detectorul de metale, aparate de emise-recepţie, căşti pentru detectorul de metale, un telefon marca Nokia, hărţi militare reprezentând situl Sarmizegetusa Regia; detectorul corp delict marca Fisher C7 seria 31467, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Hunedoara. În temeiul art. 118 lit. e din C. pen., s-a solicitat confiscarea de către instanţă a sumei de 100.000 lei RON (1.000.000.000 lei ROL), reprezentând partea de 100.000 mărci germane, dobândită şi spălată de inculpat prin săvârşirea faptei”, a declarat Augustin Lazăr, Procuror general la PCA Alba Iulia. Urmărirea penală în acest caz a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul I.G.P.R., Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Hunedoara şi Alba.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie         AȚI VĂZUT-O? Tânără din Lupeni, dată dispărută         Devean lăsat fără banii de pe card         Probleme la nodul rutier Simeria Veche, de pe Autostrada Deva – Orăștie         Semnal editorial: A apărut ediţia 40 a revistei “Vitralii – Lumini și umbre”. Ecouri și dezvăluiri noi