Au uitat cimitirul în drum. În Petroșani s-a construit parcarea „La morminte”

563

Șapte morminte dintr-un cimitir amenajat ilegal în anii 2000, potrivit autorităților din Petroșani, a rămas în mijlocul unei parcări cu peste 100 de locuri amenajată în zona Spitalului de urgență din Petroșani. Parcela împânzită de monumente funerare este înconjurată de noua parcare, iar localnicii i-au dat deja o denumire acesteia: „la morminte”.

Construcția parcării a început fără ca mormintele, despre care autoritățile locale susțin că nu au fost amenajate legal, să fie strămutate. Soluția anunțată de reprezentanții Primăriei Petroșani este împrejmuirea mini-cimitirului și plantarea unor arbori ornamentali.

„Nu puteam opri amenajarea acestei parcări, care-i de necesitate maximă în zonă, iar acolo a fost singurul loc unde primăria avea teren. Voi încerca, pe viitor, să discut cu aparținătorii să încercăm să strămutăm cele șapte morminte. Preotul de la parohia care administrează cimitirul, care a murit, o fi zis, probabil,puneți-le aici. Nu știu ce s-a întâmplat atunci”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi, potrivit ziardehunedoara.ro.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.