Au sosit dispenserele pentru scările blocurilor din Deva!

111

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari/ locatari că au sosit dispozitivele pentru soluții dezinfectante pentru toate cele 1.385 de scări ale blocurilor de locuințe din oraș.

Președinții sau administratorii asociațiilor de proprietari/locatari din municipiul Deva sunt așteptați, începând de miercuri, 22 aprilie 2020, ora 9:00, să ridice dispenserele de la sediul S.C. ”Salubritate” S.A. Deva, din str. 16 Februarie, nr. 3 (lângă Secția Recuperare Medicală ”Baia Sărată” a Spitalului Județean de Urgență Deva).

Distribuirea dispozitivelor se va face pe bază de proces verbal de predare/primire, în perioada 22–30 aprilie 2020, după următorul program:

-luni–joi, între orele 9:00-14:00

-vineri, între orele 9:00-12:00.

Instalarea dispenserelor la scările blocurilor de locuințe, precum și umplerea acestora cu soluții dezinfectante intră în sarcina asociațiilor de proprietari/locatari.

Dispozitivele pentru soluții dezinfectante distribuire de Primăria Municipiului Deva  reprezintă o sponsorizare din partea S.C. ”Salubritate” S.A. Deva către municipalitate.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0799.992.312 (Direcția de Asistență Socială Deva – Compartiment Asociații de proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *