Simulare BAC. SURPRIZĂ: Procentul de promovaţi a crescut în patru luni mai mult de dublu

Dacă în luna februarie, procentul de promovabilitate la simularea Bac-ului a fost de 17 la sută, ultimele rezultate arată că aproape jumătate dintre cei care s-au prezentat la examenele din mai, au şansa să ia Bac-ul în vară

bac bun

Peste 40 la sută este promovabilitatea elevilor hunedoreni, la simularea examenului de Bacalaureat din luna mai. După rezultatele dezastruoase obţinute la simularea examenului maturităţii de la începutul acestui an acest procent pare uriaş şi dovedeşte că elevii s-au pus pe învăţat.

Matematica a rămas “cenuşăreasa”

Deşi, global, rezultatele au fost mai bune, există însă materii la care elevii nu au reuşit să ia note de trecere.  “Rezultatele sunt într-adevăr mai bune decât la celelalte simulări, dar deocamdată nu am reuşit să realizăm o statistică pentru fiecare materie. Se pare că elevii au fost cel mai bine pregătiţi la limba română, geografie şi istorie. La polul opus se află matematica, unde rezultatele au fost destul de slabe” a declarat Marta Mate, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.

Se gândesc să mai aştepte

Chiar şi aşa, doar puţin peste jumătate dintre cei care vor termina în acest an clasa a XII-a au participat la simularea Bacalaureatului din această lună. Din totalul de 2.383 de elevi care s-au prezentat la examene, au promovat un număr de 963, iar patru au fost eliminaţi, deoarece au fost prinşi copiind. “Sper ca aceste rezultate să îi mai încurajeze pe elevii claselor de a XII-a. S-ar părea că vom avea unele surprize, deoarece dintre absolvenţii de liceu, o parte vor opta să nu susţină examenul de Bacalaureat în această sesiune” a mai adăugat Marta Mate. Peste 4.000 de elevi vor absolvi liceul în acest an şcolar.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători