Au mers ore în zăpadă pentru cățelușa care păzește Sarmizegetusa Regia

Vladimir Brilinsky, administratorul sitului Sarmizegetusa Regia, a relatat despre cât de greu le este oaspeților Sarmizegetusei Regia să ajungă în cetatea dacică, după valul de ninsori. Împreună cu colegii săi, Brilinsky s-a încumetat să urce pe jos, prin zăpada până la genunchi, pentru a aduce mâncare unei cățelușe.

Iată povestea:
„Astăzi nu a fost despre noi. A fost despre Cuța, sau Fetița, cum o strigăm. Supraviețuitoarea pe care lupii nu au reușit să o devoreze ca pe Avrămuc și ca pe Linda, alți câini devotați Sarmizegetusei. De două zile, nimeni nu a reușit să ajungă sus. Zăpadă mare, troiene cât casa, drum uitat de lume și bătut de soartă. Fetița nu avea de mâncare. Ea ne păzește, ne înveselește, dă culoare vieții noastre de zi cu zi. Trebuie să ajungem la ea. Ne încumetăm, punem lanțuri la mașină, încercăm și eșuăm după doi kilometri chiar dacă, la volan, Sorin are experiență cât pentru zece șoferi la un loc. Neaua ne biruie. Vine utilajul de dezăpezire. Pornim în urma lui. Ghinion. Pană la ditamai roată de buldo. No, ce facem? Nu mai avem mult. Hai pe jos că de aia am venit. Foamea cățelușei ne-a adus aici. Pornim la drum. Cipri face desagă din pungile cu mâncare și le zvârle pe spinare. Marius strâmbă din mustață dar deschide pârtia cu pasul lui cât doi ai noștri. Sorin lasă mașina și vine în urma noastră cu spor. Eu gâfâi și rămân la coadă. Încet dar bine. Zăpada trece bine de genunchi. Nici ninsoare, nici burniță, nici ploaie ne biciuie fețele. Greu. Fiecare pas e greu. Fiecare metru înaintat își cere tributul. Urcăm mai puțin de un kilometru în aproape o oră. Sudoarea curge, amestecată cu apa căzută din cer. Oare o mai găsim în pustietatea asta albă? Nu batem drumul degeaba? Lupii, singurătatea, foamea, oare nu au alungat-o de acolo? Nuuuu. Ea era acolo. Aștepta cuminte, singură, liniștită de parcă știa că vine cineva. Bucuria revederii a fost pe măsură iar ospățul și mai și. Ne priveam și ne bucuram că am reușit. Împreună pentru Fetița. Sarmizegetusa dormea liniștită sub omăt, păzită de cel mai credincios prieten. N-am zăbovit mult, pentru că negura se îngemăna cu albul zăpezii. La întoarcere a fost mai ușor. Sorin a făcut pârtie cu freza. Iar Fetița a venit după noi, până la mașină așteptând să plecăm. Noapte bună, suflet credincios. Pentru noi , nimic deosebit. Doar o simplă și obișnuită zi, în slujba Sarmizegetusei. Mulțumiri Cipri Lascoi, Stanila Marius, Zgavirdean Sorin pentru această slujbă”, a scris Vladimir Brilinsky.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Iată 4 dintre cele mai populare mituri și credințe false despre pariurile sportive         Accident grav pe Calea Zarandului         Polițiștii au alergat aproape un kilometru un tânăr acuzat că a furat 1.000 de lei         Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști