Au fost reluate căutările copilului de 12 ani, dispărut pe malul râului Mureș

AU fost reluate căutările copilului în vârstă de 12 ani, din Burjuc, pe care familia l-a dat dispărut joi dimineață, împreună cu tatăl său. Vineri, de la primele ore ale dimineții, au anunțatreprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Joi, după-amiaza, a fost găsit cadavrul lui Ion Stoian. Bărbatul în vârstă de 55 de ani se înecase în râul Mureș, iar trupul său a fost purtat de ape circa cinci kilometri, fiind descoperit în zona podului dintre Zam și Sălciva.

Joi, dimineața, poliţiştii au fost alertaţi de localnicii din Burjuc că au fost găsite pe malul râului Mureş, în zona denumită „La insulă” de la marginea satului, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, produse alimentare şi un telefon mobil. Bunurile aparţineau lui Ion Stoian, de 55 de ani, şi fiului său, Emanuel, în vârstă de 12 ani.

„La faţa locului se află poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ilia, care împreună cu colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi angajaţii Primăriei Burjuc, au efectuat căutări, fiind folosiți şi câinii de urmă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului