Au fost reluate căutările celor doi alpiniști dispăruți în Retezat

Operaţiunile de căutare a celor doi alpinişti daţi dispăruţi, de duminică dimineaţă, în Masivul Retezat, au fost reluate. Peste 20 de jandarmi montani şi salvamontişti participă la misiunea de pe munte, potrivit maiorului Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

„Sunt trei echipe care acţionează pe două trasee. Două echipe întreprind căutări pe traseul Genţiana – Vârful Bucura, iar o altă pe traseul Vârful Buta – Bucura”, a declarat Nicolae Răducu.

Cei doi alpinişti daţi dispăruţi aveau un telefon mobil la ei, dar în zona în care ar fi dispărut nu exsită semnal de telefonie, a completat reprezentantul IJJ Hunedoara.

Duminică dimineaţa, o echipă mixtă alcătuită din şapte salvamontişti şi nouă jandarmi s-a deplasat pe traseul dintre cabana Genţiana şi Vârful Bucura, în Masivul Retezat, acolo unde se presupune că doi turişti care intenţionau să facă escaladă au dispărut. Cei doi turişti căutaţi au între 30 şi 40 ani, sunt din municipiul Craiova şi au venit alături de alţi prieteni în Retezat, fiind cazaţi la cabana Genţiana. Din cauza vremii extrem de dificile cu viscol şi vizibilitate redusă sub 10 metri,duminică după-amiaza, căutările au fost suspendate, jandarmii au revenit de pe traseele montane la cabana Genţiana, iar echipa Salvamont Hunedoara s-a regrupat la cabana Pietrele.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie